spot_img
spot_img
0.9 C
Vaslui
27-dec.-2024

Ministrul Educației reglementează, prin ordin, cât timp trebuie să aloce un elev pentru teme

- Advertisement -

Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, a declarat, joi seară, că urmează să dea, luni, un ordin prin care să reglementeze câte ore trebuie să lucreze acasă un elev pentru teme, precizând că la clasa zero nu se dau teme pentru acasă, iar, la clasele I-IV, durata de efectuare a temelor nu trebuie să depăşească o oră, în timp ce, pentru gimnaziu, timpul alocat temelor va fi de maximum două ore.

„Luni voi semna un ordin de ministru prin care reglementăm câte ore poate şi trebuie să lucreze o elevă sau un elev în afara şcolii, pentru temele şcolii. În momentul de faţă, noi am lăsat lucrurile la rezonabilitatea profesorilor, dar ceea ce se întâmplă este că vacanţele de vară se transformă într-un fel de competiţie, de concurs, câte sute sau mii de probleme să rezolvăm. Să lăsăm deoparte ipocrizia. Noi, oamenii maturi, aşteptăm vara ca să ne relaxăm, să ne odihnim, iar o elevă sau un elev care are şapte, opt, nouă ani, 11 ani, trebuie să lucreze încontinuu în aşa fel încât în septembrie, când ajunge la şcoală, să nu o supere pe doamna învăţătoare sau pe doamna dirigintă şi să vină cu caietul de teme făcute, iar, dacă nu le-a făcut, eventual, să mai primească şi o notă proastă sau un calificativ prost”, a declarat Mircea Dumitru.

„Dacă nu se înţelege chestia asta dintr-o pedagogie naturală, pe care ar trebui să o respirăm în mod firesc, atunci legiuitorul, în cazul de faţă ministrul Educaţiei, dă un ordin, prin care spune, de pildă, că la învăţământul primar, la clasa pregătitoare sau clasa zero, nu se dau teme acasă”.

Dumitru a adăugat că pentru învăţământul primar timpul alocat temelor nu trebuie să depăşească o oră, iar pentru învăţământul gimnazial creşte, gradual, la două ore. Ministrul Educaţiei a mai spus că, la nivel de liceu, timpul de efectuare a temelor va creşte, fără a preciza o cifră.

„Pentru liceu, sigur, trebuie să fie ceva mai mare, pentru că deja la liceu trebuie să te pregăteşti pentru ce urmează şi ai nevoie de mai mult timp”, a spus Mircea Dumitru.

sursa: https://www.realitatea.net/ministrul-educa-iei-reglementeaza-prin-ordin-cat-timp-trebuie-sa-aloce-un-elev-pentru-teme_2006734.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.