Fostul preşedinte, Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, la Suceava, că a îngenuncheat sistemul, dar că nu l-a învins şi consideră că acesta trebuie învins şi pus să lucreze în interesul naţional, adăugand DNA nu îi ia niciodată pe generali.
„La finalul mandatului am spus că am îngenuncheat sistemul, dar nu l-am învins şi sistemul trebuie învins şi pus la dispoziţia cetăţeanului”, a spus Traian Băsescu la lansarea candidaţilor PMP Suceava pentru alegerile parlamentare.
Băsescu a spus că doar ca preşedinte al ţării poţi să vezi „osatura” statului la lucru.
El a explicat că „sistem” are fiecare stat, o coloană vertebrală formată din generali de servicii de informaţii, generali din Ministerul Apărării, generali din Ministerul de Interne, profesori universitari, unii procurori, judecători, funcţionari din ministere şi agenţii care sunt veşnic pe posturile lor, posturi cheie.
Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/traian-basescu-am-ingenuncheat-sistemul-dar-nu-l-am-invins-pe-generali-nu-ii-ia-niciodata-dna_326412.html#ixzz4QYpoFIVe