Lovitură pentru Traian Băsescu. Fostul preşedinte ajunge în faţa judecătorilor în plină campanie electorală în scandalul dezvăluirilor făcute de fosta noră a lui Măgureanu.
Traian Băsescu merge în instanţă, luni, pentru a lămuri acuzaţiile pe care i le aduce Alina Petre, informează România TV. Între timp, Alina Petre a publicat pe contul personala de Facebook, probabil pentru a-l denigra pe aceasta, şi a aduce aminte că aceste nu este uşă de biserică o întreagă listă cu lucruri pe care le-a făcut fostul preşedinte de-a lungul timpului.
„Mâine am primul termen în dosarul deschis de fostul și „unicul” Președinte Traian Băsescu. Figura politică controversată, care atacă pe toată lumea pe toată lumea, lately. Mă miră ipocrizia unui om care își mai dorește să se afle și pe listele parlamentare, în condițiile în care mulți dintre candidați se află pe listele DNA-ului. Bine-nțeles, li se „fabrică” dosare pe bandă și oricum, legal, respectăm prezumția de nevinovăție Tot acest domn în vârstă, care se agită suspect de mult în ultimul timp, foarte „deontologic”, este de părere că Președintele Klaus Iohannis a dat dovadă de „mârlănie” pentru că s-a așezat la Masa Tăcerii din Târgu Jiu, întrebându-se contrariat: „Pe oamenii aceştia, oare, nu-i învaţă nimeni bunul simţ?”
Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/traian-basescu-in-fata-judecatorilor-in-scandalul-cu-alina-petre-cum-il-denigreaza-aceasta-din-urma-pe-fostul-presedinte-pe-facebook_326468.html#ixzz4QYpSkU4M