Misiune imposibilã
FLÃMÂNZI…Caz incedibil la Ivãnesti. Încã de la primele ore ale diminetii, politistii veniti sã asigure linistea si ordinea publicã în târgul comunal, ori sã combatã evaziunea fiscalã au avut de luptat cu …o cafea si câtiva mici, la o terasã improvizatã. Confruntarea cu micii si cafeaua fierbinte s-a dat pe acorduri de fanfarã. Dupã o perioadã bunã de timp petrecutã la terasã, misiunea politistilor s-a încheiat si, la spartul târgului, cei doi au plecat în patrulare. Pentru cã toatã operatiunea a fost o reusitã, cei doi subofiteri au fost felicitati de însusi edilul comunei, Vasile Novac. Acesta le-a strâns mâna si le-a urat „poftã bunã!”. Suntem curiosi dacã au plãtit micii si cafeaua sau au fost din partea casei.
Grea viata de politist în comuna Ivãnesti, mai ales în ziua în care este organizat târgul sãptãmânal. Putin dupã ora 8.00, doi subofiteri de politie au putut fi vãzuti în mijlocul târgului ducând o luptã inegalã cu câtiva mici si o cafea fierbinte, la o terasã improvizatã. Ca „munca” lor sã fie usuratã, responsabilul terasei a avut grijã ca acordurile unei fanfare sã gâdile auzul celor doi politisti aflati în misiune. Dupã mai bine de jumãtate de orã petrecutã în compania muzicii, timp în care cei doi au fost felicitati de cãtre edilul Vasile Novac pentru modul în care-si fac treaba, cei doi au plecat în patrulare. Unul dintre politisti chiar a luat initiativa si a dorit sã se despartã de colegul sãu pentru a acoperi, într-un timp cât mai scurt, o suprafatã cât mai mare, dar colegul lui nu a fost de acord. „De ce sã facem asta? Lasã asa si mergem împreunã în patrulare!”, a spus bãrbatul. Dupã acest episod, cei doi politisti si-au vãzut de treaba lor, de data aceasta, cu burta plinã. Se pare cã cei doi au auzit cã mai-marii tãrii au desfiintat, de putinã vreme, Departamentul de Informatii si Protectie Internã (DIPI – n.r.), fostul „215”, si si-au fãcut de cap. Astfel cã, fãrã cineva care sã-i verifice, politistii pot executa si genul acesta de misiuni. Pânã când se va face noua structurã, care se va chema Directia Generalã de Protectie Internã si va fi pusã în subordinea Parlamentului, politistii au liber la spãgi. Nu-i mai verificã nimic. Probabil cã asta stiau si politistii flãmânzi din Ivãnesti. Lãsând gluma la o parte, statutul politistului nu interzice ca un om al legii aflat în timpul serviciului sã serveascã masa sau sã bea o cafea, dar nu în locul în care-si fac misiunile. Cum ar fi ca politistii care combat traficul de tigãri sã fumeze tigãri de contrabandã sau cei care combat evaziunea sã mãnânce în locurile unde nu primesc bon? În cazul de la Ivãnesti este greu de crezut cã, la scurt timp dupã ce au intrat în serviciu, celor doi politisti li s-a fãcut brusc foame si au luat masa pe terasa improvizatã din târgul sãptãmânal de la Ivãnesti. Mai rãmâne sã ne convingã cã au si achitat nota de platã. O pot face în fata comandantului lor.