Reprezentanţii universităţilor ieşene şi cei ai ministerului dau vina unii pe alţii
Studenţii de anul I de la universităţile ieşene nu şi-au primit încă legitimaţiile şi cupoanele de transport CFR, chiar dacă anul universitar a început de o lună şi jumătate. Drept urmare, aceştia au trebuit să circule cu trenul plătind preţul întreg al biletului. Acordul dintre companiile CFR şi Regiotrans permitea studenţilor să circule cu vechea legitimaţie până la sfârşitul lunii octombrie, dar studenţii care abia s-au înscris în anul I au fost nevoiţi să achite întreaga contravaloare a biletului încă de la începutul anului universitar. „La casa de bilete nu mi-au acceptat carnetul de note din liceu şi mi-au cerut legitimaţia. Sunt nevoit să merg săptămânal cu trenul acasă, şi plătesc cu 20 de lei în plus la un drum dus-întors până la Dorohoi“, a declarat Ovidiu M., student în anul I la Geografia Turismului din cadrul Universităţii „Al.I. Cuza“ (UAIC).
Reprezentanţii instituţiei au declarat că abia astăzi, 15 noiembrie, vor ajunge legitimaţiile de transport CFR de la minister, dar va mai dura până acestea vor fi completate de către secretariatele universităţilor şi distribuite studenţilor. Până atunci, studenţii vor fi nevoiţi să scoată mai mulţi bani din buzunar. „Studenţii de anul I nu au intrat deocamdată în posesia legitimaţiilor de transport, situaţia fiind valabilă în toată universitatea şi în celelalte universităţi din România. Legitimaţiile de transport pentru anul I sunt oferite de Ministerul Educaţiei, pe baza unei programări realizate la nivel central, reprezentanţii universităţii fiind programaţi să ridice aceste legitimaţii marţi, 15 noiembrie. Acesta este un termen mai întârziat decât în anii trecuţi, dar universitatea a respectat cu stricteţe termenele impuse de minister, prelungirea intervalului apărând din motive independente de voinţa noastră“, a declarat un reprezentant oficial al UAIC.
Aceleaşi probleme sunt şi la celelalte universităţi ieşene. Contactaţi, reprezentanţi ai Ministerul Educaţiei nu au oferit un răspuns exact, punând întârzierea fie pe seama înscrierii târzii a universităţilor pe lista de distribuire a legitimaţiilor, fie pe faptul că aceasta a fost programarea făcută de către conducerea ministerului.