Bãtrânete, haine grele!!
CHIN…O bãtrânicã din Stãnilesti, în vârstã de 81 de ani, trãieste zile grele! Imobilizatã la pat si fãrã niciun sprijin de la cei trei copii ai ei, Elisabeta Cosug supravietuieste din mila unei vecine, care nu se îndurã, de aproape 2 ani de zile, sã o lase pe bãtrânã sã se chinuie în singurãtate. Vine iarna însã, iar vecinii se tem cã nu vor avea cum sã îi facã mãcar un pic de foc. „Dacã ar putea-o ajuta cineva cu câteva lemnisoare, eu as veni sã îi fac focul, zi de zi. Mi-e milã de ea si vin sã o schimb, sã o spãl, îi dau sã mãnânce. Dar mai mult nu am nici eu. Pânã acum, chiar dacã a fost rece, nu i-am fãcut focul”, spune Tincuta, vecina bãtrânei.
Sunt destui bãtrâni uitati de cei dragi, care supravietuiesc doar pentru cã mai existã strãini cu suflet cald, care nu se îndurã sã îi lase sã se chinuie, în singurãtate. O bunicutã de 81 de ani, din Stãnilesti, Elisabeta Cosug, se aflã în aceastã situatie, mai ales cã, de un an si sapte luni, nu se mai poate misca din pat. Si-a sclintit un picior, spun oamenii din sat, si de atunci nu a mai putut merge singurã. Dacã nu ar fi fost o vecinã, Tincuta, si ea în etate la cei 70 de ani, atunci poate cã bunica murea demult. „Si eu am familie, am o nepoticã bolnavã de care trebuie sã am grijã, dar nu mã lase sufletul sã o las singurã, sã nu vin sã o schimb, sã o vãd, sã îi deschid usa. Mi-e fricã de Dumnezeu! Bãtrâna are trei copii, dar s-a dus fiecare în treaba lui si ea tot singurã sade. Are 460 de lei pensie si din ei îsi ia medicamente, scutece (cã fiind imobilizatã nu se poate fãrã) si ce mai trebuie la casã. E sãrãcie mare si trai greu, asta e”, spune vecina.
„Fata ei a venit astã-varã la bãtrânã si a stat câteva ore, apoi a plecat”
De la cei doi fii si de de la fiica sa, bãtrâna nu mai asteptã de multã vreme vreun ajutor. „Nu mai vin la ea, sãraca! Unul dintre bãieti a stat aici, dar a plecat la o stânã, prin Oltenia. Celãlalt bãiat este însurat pe la Tanacu, unde a luat o nevastã care avea deja 4 copii si au mai fãcut si împreunã unul. Asa cã e familie mare, copii multi si nici vorbã sã mai treacã pe la mama lui. Iar fata ei este prin strãinãtate. A venit astã-varã la bãtrânã si a stat câteva ore, apoi a plecat. Nu a lãsat nimic, nu a spus mai nimic. Vetica, pentru cã noi asa îi spunem, a fost o femeie vrednicã, omenoasã. Si-a crescut copiii cu drag, dar ei au cam uitat-o. Eu ce mai vin si îi deschid usa. Îi dau câte ceva sã mãnânce, o îngrijesc atât cât pot. Dar sunt si eu bãtrânã, le am si eu pe ale mele. Pãcat cã multi uitã de bãtrâni, de pãrinti”, spune vecina Tincuta.
„Poate vreun om bogat, vreun om cu suflet bun, are câteva lemnisoare în plus, sã îi dea bunicii Vetica vreo câteva”
Vine iarna si grija cea mai mare sunt lemnele de foc! Nu are un vreasc bãtrâna, iar zilele si noptile devin tot mai reci. „Mi-e mai mare mila de ea, cã stã imobilizatã în pat si îi este frig. Multi spun cã ar fi mai bine sã o strângã Dumnezeu, dar moartea vine când trebuie, când sunã ceasul. Pânã atunci, e mai mare pãcatul sã lãsãm bãtrânii sã se chinuie. Poate vreun om bogat, vreun om cu suflet bun, are câteva lemnisoare în plus, sã îi dea bunicii Vetica vreo câteva. Mãcar o datã în zi sã îi fac un pic de foc, pentru a se dezmorti peretii acestia, si asa vai de steaua lor”, spune, cu amãrãciune, vecina care o îngrijeste din milã pe bunica Elisabeta, de un an si sapte luni.
