Românii care au ghinionul să ajungă în spitalele din România nu riscă doar să plece de acolo cu afecţiuni noi, din cauza deja mult discutatelor infecţii nosocomiale, dar mai trebuie să se şi roage să nu îi prindă pe acolo vreun cutremur. Asta pentru că aproape o treime dintre unităţile spitaliceşti de la noi din ţară funcţionează în clădiri cu risc seismic I sau II, potrivit ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu.
Aproape 30% din spitalele din România funcţionează în clădiri cu risc seismic I sau II, a declarat, joi, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu. Totodată, acesta a reiterat ideea că 80% din spitalele de la noi ar trebui să fie închise, dacă regulile ar fi aplicate, ipoteză pe are a lansat-o încă de la începutul mandatului său.
„A fost o declaraţie care i-a şocat pe mulţi. Cred, însă, că trebuie să spunem lucrurilor pe nume. Coafând realitatea nu facem un serviciu nimănui, nici medicilor, nici decidenţilor şi, cu siguranţă, nici pacienţilor”, a susţinut ministrul Vlad Voiculescu, în cadrul unei dezbateri.
Vlad Voiculescu a mai afirmat că 30% din spitalele naţionale din România funcţionează în clădiri cu risc seismic I sau II.
Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/situatie-alarmanta-in-sanatate-aproape-o-treime-din-spitalele-din-romania-risca-sa-se-prabuseasca-la-un-cutremur_324783.html#ixzz4Pd00SUW1