spot_img
spot_img
0.9 C
Vaslui
27-dec.-2024

Avertismentul fără precedent al guvernatorului BNR. Ce se va întâmpla cu inflația

- Advertisement -

Evoluţia execuţiei bugetare este pozitivă până în prezent, dar măsurile discutate recent în Parlament, de creştere a salariilor bugetarilor, ar putea crea riscuri de împingere în sus a inflaţiei în 2017, iar Guvernul trebuie să evite anul viitor adâncirea dezechilibrelor, a declarat joi guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, în cadrul unei conferinţe de presă.

BNR a revizuit în creştere uşoară, de la 2 la 2,1%, inflaţia pentru anul 2017, Isărescu precizând că au fost luate în calcul şi măsurile luate în noul Cod Fiscal, care vor intra în vigoare într-o a doua etapă, de la 1 ianuarie 2017.

Codul Fiscal în vigoare prevede, de la 1 ianuarie 2017, scăderea TVA de la 20% la 19%, eliminarea taxei de stâlp şi anularea supraacizei de 7 eurocenţi pe litrul de carburanţi.

Camera Deputaţilor a adoptat, recent, în calitate de for decizional, legea de aprobare a OUG 20/2016, prin care sunt majorate salariile în educaţie şi sănătate. Aceste măsuri, spune Isărescu, ar putea împinge în sus inflaţia. ,,Guvernul trebuie să evite adâncirea dezechilibrelor”, a atras atenția Isărescu.

sursa: https://www.realitatea.net/avertismentul-fara-precedent-al-guvernatorului-bnr-ce-se-va-intampla-cu-infla-ia_2001732.html?utm_source=Cub-Homepage&utm_medium=Clicks&utm_campaign=trkweb

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.