spot_img
spot_img
0.9 C
Vaslui
27-dec.-2024

România va importa 40% din consumul național de gaze în această iarnă- ANRE

- Advertisement -

România ar putea importa 40% din consumul național de gaze în această iarnă, întrucât prețul gazelor pe piețele internaționale va fi chiar și cu 20 de lei pe MWh mai mic decât cel al gazelor de producție internă aflate în depozite, a declarat, marți, Niculae Havrileț, președintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

„Prețul gazelor de import este mai competitiv, iar furnizorii se îndreaptă spre această sursă. În momentul în care prețurile sunt mici, pot intra gaze până la 40% din import”, a susținut Havrileț, prezent la congresul național al Asociației Furnizorilor de Energie Electrică din România.

El a explicat că ar putea exista furnizori care vor comercializa doar gaze de import, dacă acestea sunt mai ieftine.

„Pentru trimestrul al patrulea din acest an, prețul de import a fost între 68 și 72 de lei pe MWh, iar pentru trimestrul unu, estimările pentru piața internațională indică un preț de 78 de lei pe MWh, ceea ce înseamnă, în comparație cu prețul gazelor înmagazinate din producția internă, o diferență de 20 de lei în favoarea gazului importat”, a arătat Havrileț.

În prezent, importurile înseamnă 30% din consumul de gaze la nivel național, potrivit datelor postate pe site-ul ANRE.

Oficialul ANRE a arătat că tendințele de scădere pe plan internațional a prețului gazelor s-ar putea simți și la consumatorii finali, însă a evitat să ofere un procent în acest sens.

„Din fericire, prețurile internaționale ale gazelor evoluează într-o zonă mai joasă, ceea ce aduce un beneficiu pentru consumatorii din țara noastră, în sensul cel puțin al menținerii prețurilor la gazele naturale la nivelul actual, dacă nu o scădere nu foarte însemnată, dar totuși o tendință de scădere”, a susținut Havrileț.

El a amintit că prețul plătit de populație este înghețat la nivelul de 60 de lei pe MWh până la 1 aprilie 2017, în urma unei Hotărâri de Guvern aprobate vara trecută.

sursa: https://www.realitatea.net/romania-va-importa-40prc-din-consumul-na-ional-de-gaze-in-aceasta-iarna-anre_2001013.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.