Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că ar fi mai bine să fie organizat un referendum propriu în ceea ce privește inițiativa cetățenească de revizuire a Constituției pentru definirea familiei.
„Momentan nu m-am exprimat asupra oportunității, fiindcă este încă în discuție parlamentară, dar cred că ar fi mai bine ca o inițiativă cetățenească de modificare a Constituției să primească un referendum propriu”, a spus șeful statului, întrebat dacă referendumul pentru modificarea Constituției ar trebui să aibă loc în aceeași zi cu parlamentarele. Inițiativa cetățenească de revizuire a Constituției, semnată de circa trei milioane de români cu drept de vot, se află în dezbatere la Senat, în calitate de primă Cameră sesizată.
Comisia juridică și cea pentru constituționalitate, libertăți civile și monitorizare a executării hotărârilor CEDO din Senat au întocmit, marți, în unanimitate, un raport comun favorabil inițiativei cetățenești.
La recomandarea Consiliului Legislativ, inițiativa a fost completată, prin amendament, cu un nou articol potrivit căruia „revizuirea Constituției se supune aprobării prin referendum, organizat potrivit dispozițiilor art. 151, alin.3 din Constituția României, republicată”.
sursa: https://www.realitatea.net/klaus-iohannis-anunt-de-ultima-ora-despre_1999125.html