Persoanele fizice vor putea achiziționa terenuri agricole în limita a 150 de hectare, iar cele juridice până la cel mult 1.500 de hectare, după cum s-a convenit cu producătorii pe proiectul de lege privind vânzarea terenurilor agricole, a anunțat, marți, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu.
„Proiectul de lege l-am discutat chiar în această după-amiază cu producătorii agricoli și am convenit să limităm pe persoană fizică la 150 de hectare, ar fi ca o fermă de familie care poate să achiziționeze și în domeniul producției cerealiere, iar pe persoană juridică am stabilit o măsură similară cu cea aplicată în Ungaria. Este vorba de 1.200 hectare, prin excepție se poate merge până la 1.500 de hectare achiziționate de societățile cu personalitate juridică”, a spus Achim Irimescu, la sesiunea online „De vorbă cu ministrul tău”, inițiativă a Ministerului pentru Consultare Publică și Dialog Civic care sprijină dialogul între demnitari și cetățeni, scrie Agerpres.
Pe de altă parte, șeful MADR a afirmat că au fost introduse și o serie de cerințe, care vor permite limitarea achiziției de terenuri agricole în România și care nu vor ridica probleme la nivel european.
„Am introdus și o serie de cerințe, care sperăm să nu ne pună probleme la nivel european. Astfel, societățile comerciale respective trebuie să aibă domiciliul stabil în România, iar pentru asta trebuie să fii ori cetățean european, ori să ai naționalitate română. Deci și aici vor fi multe limitări. Pentru cetățenii din țările terțe rămâne varianta ca ei să obțină cetățenia română. De exemplu cel mai mare producător agroalimentar de aici este de naționalitate arabă, dar este stabilit în România, iar ferma dânsului are 65.000 de hectare”, a mai spus Irimescu.
De asemenea, ministrul a anunțat că vor fi introduse în lege și alte condiții potrivit cărora aceia care cumpără teren să fi fost fermieri pe o perioadă de cel puțin 5 ani, iar 75% din veniturile firmei să provină din agricultură. „Toate aceste condiții vor stabili un alt regim de vânzare a terenurilor agricole din România”, a adăugat Irimescu.