spot_img
26.1 C
Vaslui
24-sept.-2024
spot_img

Duminică este Luna Neagră. Fenomenul a speriat lumea întreagă! Cum ne influenţează destinele?

- Advertisement -

Luna Neagră. România are parte de un fenomen astronomic mai rar, Luna Neagră, care se produce pe 30 octombrie în emisfera estică, estul Europei, în estul Asiei, în Japonia, în Noua Zeelandă, iar în Australia acest fenomen coincide cu data sărbătorii Halloween, respectiv 31 octombrie. În emisfera vestică evenimentul astronomic s-a produs în 2016 la 30 septembrie.

Luna Neagră. Luna este singurul satelit natural al planetei Pământ și nu are lumină proprie, ci doar o reflectă pe cea primită de la Soare. Din cauza unghiului sub care vedem regiunea selenară iluminată de Soare, vedem cum Luna prezintă diferite faze (faze însemnând procente diferite de iluminare a discului Lunii). Evenimentul — Luna Neagră — are loc în prima fază (din cele patru) numită — Lună Nouă.

În România, luna octombrie a debutat, în prima zi, cu o Lună Nouă și se încheie cu același fază a Lunii în ultima zi, 30 octombrie. Producerea unei faze Lunare de două ori în cadrul aceleiași luni calendaristice este considerată un eveniment rar întâlnit. O Lună Nouă s-a produs de două ori în cadrul aceiași luni în 2014, la 1 și 30 martie și se va mai produce în 2019 la 1 și 30 august. Prima fază a Lunii, când aceasta este invizibilă cu ochiul liber, este numită popular de români: Lună Tânără, Lună în Două Coarne și Crai Nou.

sursa: https://www.realitatea.net/duminica-este-luna-neagra-fenomenul-a-speriat-lumea-intreaga-cum-ne-influenteaza-destinele_1997732.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.