spot_img
27.4 C
Vaslui
28-sept.-2024
spot_img

Cum se poate muri pe un drum naţional din Suceava: vaca şi calul se plimbă pe şosea

- Advertisement -

Un accident rutier care s-a soldat cu patru răniţi uşor, dar care putea avea consecinţe mult mai grave, s-a petrecut joi seară, pe DN 17, care leagă Suceava de Ardeal, după ce un şofer s-a trezit în mijlocul drumului cu o vacă pe care a evitat-o intrând pe contrasens. Accidentul s-a înregistrat în jurul orei 19.30, între Păltinoasa şi Ilişeşti. Ca detaliu deloc de neglijat am putea să amintim că la locul accidentului, pe DN 17, a ajuns la un moment dat şi un cal pe care un tânăr se afla călare. Ajuns aproape de maşini, tânărul a coborât de pe cal şi l-a condus mai departe pe jos. Nici animalul şi nici tânărul nu aveau vreun element reflectorizant. Victime sigure la deplasarea pe timp de noapte. Din păcate, astfel de acte inconştiente pot face însă şi alte victime, din rândul şoferilor care se deplasează regulamentar şi nu au cum intui că pe un drum naţional-european pot avea parte de astfel de surprize.

A evitat bovina şi a intrat în maşina de pe contrasens
Revenind la accident, Doru M., în vârstă de 44 de ani, din municipiul Suceava, conducea un autoturism Fiat Bravo, dinspre Gura Humorului. În maşină mai erau încă doi bărbaţi. Toţi trei sunt jandarmi şi se întorceau, cu o maşină personală, de la subunitatea de la Gura Humorului spre Suceava.
În afara comunei Păltinoasa, spre Ilişeşti, în apropiere de intersecţia spre Ciprian Porumbescu, bărbatul a observat târziu pe partea carosabilă o vacă. Pentru a evita coliziunea a virat brusc la stânga, maşina pântrunzând pe sens opus, unde a intrat în coliziune cu un Opel Corsa, condus regulamentar dinspre Suceava de o femeie din Gura Humorului, care era singură în maşină.

sursa: https://www.monitorulsv.ro/Local/2016-10-29/Cum-se-poate-muri-pe-un-drum-national-din-Suceava-vaca-si-calul-se-plimba-pe-sosea

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.