spot_img
21.4 C
Vaslui
28-iun.-2024
spot_img

AVERTISMENT DUR Un angajat va ajunge, în 2030, să „ducă în spate” 2,5 pensionari

- Advertisement -

Un angajat susţine acum 1,3 pensionari, iar până în 2030 raportul va fi de 2,5 pensionari la un angajat, astfel că efectul asupra sistemului public de pensii nu poate fi decât unul de presiune, de aceea oamenii ar trebui să se gândească la o pensie privată, a declarat marţi Raluca Ţintoiu, directorul general al NN Pensii, la conferinţa organizată de agenţia News.ro, în parteneriat cu NN România.

Raluca Ţintoiu, director general al NN Pensii şi preşedinte al Asociaţiei Pensiilor Administrate Privat din România (APAPR), a spus că pensionarii sunt din ce în ce mai dependenţi de salariaţi, iar populaţia are o tendinţă accentuate de îmbătrânire.

Director general al NN Pensii a arătat că, deşi este un subiect actual, mulţi oameni nu se gândesc ce vor face când vor fi pensionari, ci care sunt priorităţile imediate. Ea a precizat că întrebarea pe care ar trebui să şi-o pună fiecare persoană este cum şi când ar trebui să economisească pentru pensionare.

„După calculele noastre, în anul 2032, pensia de stat va ajunge la 30% din ultimul salariu, urmând ca pilonul II să treacă pensia cu încă până la 40% din ultimul salariu. Bineînţeles că, aceasta fiind situaţia, chiar şi împreună cu pilonul II, care a fost menit să susţină veniturile la pensionare în condiţiile acestea de demografie activă, tot cheltuielile noastre nu vor scădea cu 40% când ieşim la pensie şi este o problemă serioasă la care trebuie să ne gândim cât mai repede”, a declarat Raluca Ţintoiu.

Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/avertisment-dur-un-angajat-va-ajunge-in-2030-sa-duca-in-spate-2-5-pensionari_320629.html#ixzz4NUz9FGIp

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.