spot_img
18.7 C
Vaslui
28-iun.-2024
spot_img

Grevă în sistemul medical, începând de astăzi! Încep protestele

- Advertisement -

Reprezentanţii Federaţiei Sindicale Hipocrat au anunţat începerea, de luni, a seriei de proteste care ar putea presupune şi întreruperea temporară a lucrului, susţinând că promisiunile făcute de Ministerul Sănătăţii şi cel al Muncii nu înseamnă şi rezolvarea problemelor legate de diferenţele de salarizare.

Ion Cotojman, preşedintele Federaţiei Sindicale Hipocrat, declară că, deşi sunt purtate discuţii susţinute cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi cel al Muncii, promisiunile nu înseamnă soluţionarea problemelor, aşa că protestele vor începe conform calendarului stabilit iniţial, scrieNews.ro.

Potrivit sindicaliştilor, primele acţiuni de protest vor avea loc luni când vor fi pichetări, iar membrii de sindicat vor decide dacă va fi întrerupt, temporar, lucrul. Pe 21 octombrie este programată o pichetare a Ministerului Sănătăţii şi întreruperea activităţii timp de două ore, între 13:00 şi 15:00. De asemenea, în paralel se lucrează la strângerea de semnături pentru greva generală din 31 octombrie.

„Calendarul protestelor rămâne aşa cum a fost anunţat. Deşi există discuţii susţinute cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi cel al Muncii, promisiunile de rezolvare a revendicărilor noastre nu înseamnă soluţionarea în fapt, aşa că protestul anunţaţ îşi urmează cursul, iar data de 21 septembrie va însemna pichetarea Ministerul Sănătăţii şi întreruperea activităţii timp de două ore, între 13.00 şi 15.00. În paralel, lucrăm la strângerea de semnături pentru greva generală”, a declarat Ion Cotojman.

sursa: https://www.realitatea.net/greva-in-sistemul-medical-incepand-de-luni-medicii-anun-a-pornirea-seriei-de-proteste_1993092.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.