Pe o culme albastrã, într-un vechi castel,
Unde fluturã sãgeata, pe-un colt cam chel
Plânge si suspinã, un primar mai ros,
Care dintr-o datã face tot pe dos.
Cãci în bãtãlie, omul lui dorit,
A plecat la Centru si nu a mai venit.
Ochii sãi de bour, mari si veninosi,
Varsã lacrimi false, pe obrajii grosi,
Fiindcã aliatii s-au dezis de el,
L-au lãsat în offsaid, singur, singurel.
II
Un orologiu sunã noaptea jumãtate
În castel în poartã, oare cine bate?
-Eu sunt bun prieten, aliatul tãu,
Cu o tolbã plinã si vesti cãcãlãu:
Soarta noastrã-i bunã, eu chiar am învins,
Si la ceas de searã, presedinte-am prins.
-Dacã esti tu, Nelu, si esti omul meu,
Du-te-n lumea largã, m-ai lãsat la greu,
Bate-te-n partid, spulberã-ti dusmanii,
Iar la mine acasã, vii cu gologanii:
Fiindcã altfel poarta n-o deschid de fel,
Cât îs sef aicea si am chei de la castel.
