SCANDALOS… Luni, organizatia judeteanã a PSD va depune, la Bucuresti, listele complete si dosarele de candidaturã pentru Senat si Camera Deputatilor. Desi era de asteptat sã stea la Vaslui pentru a pregãti în liniste dosarele pentru Parlament, Dumitru Buzatu, liderul judetean al PSD si presedintele Consiliului Judetean, a dispãrut de câteva zile în Republica Moldova. Nu stim ce face seful judetului acolo, cert este cã umblã pe la mai multe raioane din Basarabia, cu o misiune secretã. Sã fie vorba de mandatul dat de Liviu Dragnea, pentru a pregãti alegerile parlamentare, cu diaspora moldoveneascã? Cel mai probabil, Buzatu umblã alãturi de Alexeev si pregãteste organizatiile PSD din R. Moldova pentru alegeri. Sunt si vesti nu prea bune care vin de la Bucuresti, cãtre organizatia PSD de la Vaslui. Liviu Dragnea a anuntat cã va revizui listele de candidati în multe judete, deci este de asteptat ca si lista lui Buzatu sã sufere unele modificãri. Problemele de sãnãtate cu care se confruntã Buzatu, dar si plecãrile sale politice prin R. Moldova – tot mai dese, în aceastã perioadã – l-au determinat pe seful CJ Vaslui sã-l numeascã pe Vali Caragatã pe functia de ordonator principal de credite, pentru o anumitã perioadã.
Desi în organizatia de la Vaslui au apãrut tot felul de discutii legate de persoanele trecute pe liste – vezi cazurile Birchall, Mocanu sau Alexeev – Dumitru Buzatu este plecat de câteva zile în Republica Moldova, pe terenul viitorului deputat PSD de Vaslui, Victor Alexeev. Alãturi de presedintele PSD din Republica Moldova, Buzatu pune la punct organizatiile din Basarabia, în perspectiva alegerilor parlamentare din 11 decembrie, sustin sursele noastre. Cum, în cursul zilei de luni, Buzatu trebuie sã ducã listele cu candidaturi la Bucuresti, cu tot cu dosarele de candidaturã a fiecãrei persoane trecutã în listele pentru Senat si Camera Deputatilor, era de asteptat ca liderul PSD sã clarifice o serie de lucruri legate de viitorul organizatiei judetene. De exemplu, seful social-democrat trebuie sã spunã dacã îl mutã pe Alexeev de pe pozitia actualã – locul IV în lista de la Camera Deputatilor – dacã îl urcã pe deputatul Bordeianu pe o pozitie eligibilã si dacã Solomon va candida de pe pozitia a doua, în ciuda imaginii foarte slabe pe care o are parlamentarul bârlãdean în ochii concetãtenilor sãi. Nimeni nu stie ce decizie va lua Buzatu, în fata atâtor discutii care au apãrut pe marginea candidaturilor la Parlament. Îl va trece pe Bordeianu pe pozitia a cincea, pe care se aflã acum Ramona Mocanu? Va fi scos Alexeev din listã si trecut la diasporã? Probabil, prin ceea ce face în raionul Dimitrie Cantemir, în aceste zile, Buzatu îi consolideazã imaginea politicã a amicului sãu Victor Alexeev, pe care se luptã sã-l mentinã pe lista pentru Vaslui. Umblã o vorbã prin partid, în aceastã perioadã: “Miticã Buzatu mai degrabã îl pune pe Solomon pe prima pozitie în lista de la Camera Deputatilor, decât sã-l scoatã pe Alexeev de pe locul patru”. Sã fie un semn cã Buzatu vrea sã o coboare de pe listã, o pozitie-douã, pe Ana Birchall, caz în care ar stârni multe discutii la Bucuresti? Greu de crezut cã vom vedea o astfel de miscare politicã, sigur este cã în mâna lui Buzatu stau candidaturile de pe 11 decembrie, datã la care PSD Vaslui anuntã cã va lua cinci deputati si doi senatori, încercând sã forteze chiar si a 6-a pozitie de deputat.
Buzatu se plimbã linistit prin R. Moldova: Caragatã semneazã toate documentele, în locul sãu!
Începând cu 10 octombrie, Valeriu Caragatã, cel care detine si functia de administrator al judetului Vaslui, a fost desemnat ordonator principal de credite la judet. Altfel spus, de câteva zile, Caragatã rãspunde cu functia sa de modul în care sunt cheltuiti banii publici la nivelul judetului Vaslui. “De fapt, aceastã dispozitie legitimeazã faptul cã si eu pot semna documente de platã cãtre beneficiari sau institutii subordonate. Pot fi o rezervã, pentru a nu se bloca activitatea si totul sã se desfãsoare în bune conditii. Este vorba de faptul cã semnãtura mea este autorizatã pe documente de platã si acest lucru este adus la cunostinta Trezoreriei sau a altor institutii financiare cu care lucreazã Consiliul Judetean Vaslui. Dar, înaintea mea sunt vicepresedintii consiliului si presedintele, care sunt, la fel ca si mine, ordonatori principali de credite”, spune Valeriu Caragatã.