EXAMEN…Cadrele didactice care s-au înscris la concursul pentru ocuparea functiilor vacante de director/director adjunct din învãtãmântul preuniversitar trec prin emotiile examenului. Prima probã, cea scrisã de tip grilã, se va desfãsura astãzi, 12 octombrie, la Liceul Teoretic “Emil Racovitã” Vaslui, între orele 10.00 si 12.00, iar rezultatele vor fi afisate în aceeasi zi. La nivelul judetului Vaslui s-au înscris 167 de candidati. Dacã intial 15 au fost respinsi din cauza dosarelor, care nu au fost complete, în sala de examen vor intra pânã la urmã, potrivit listei finale publicate de Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) Vaslui, 162 de profesori. Asta dupã ce Ministerul Educatiei a decis ca, în situatia în care unii candidati înscrisi la concurs au avut dosare de candidaturã respinse ca urmare a unor erori materiale, acestia sã poatã face dovada documentelor pentru care a fost invalidatã candidatura, în cursul zilei de luni.
Cursurile au fost, astãzi, suspendate la Liceul Teoretic “Emil Racovitã”, acolo unde profesorii vasluieni sustin prima probã la concursul pentru ocuparea functiilor de director si director adjunct. Cei mai multi candidati sunt actuali directori, numiti prin delegare în interesul învãtãmântului pe perioadã determinatã, dar si simpli profesori, care considerã cã au calitãtile necesare pentru a prelua frâiele unitãtilor de învãtãmânt. Pentru mai multe scoli nu s-a înscris niciun candidat, inclusiv în mediul urban, cum al fi Scoala Gimnazialã “Mihai Eminescu” sau Scoala Gimnazialã “Mihail Sadoveanu”, asta în timp ce la alte unitãti concurenta este mare, cum ar fi Liceul cu Program Sportiv, acolo unde sunt trei candidatI pentru functia de director. Dupã aceastã primã probã, candidatii declarati promovati, vor sustine un interviu, pe 17 octombrie, iar primele rezultate vor fi afisate pe 18 noiembrie.
Mai multi candidati la concurs
Dacã initial mai multi profesori au fost respinsi, deoarece nu au avut la dosar toate actele necesare, lista finalã publicatã de ISJ a suferit niste modificãri. O parte dintre candidatii cãrora le-au fost refuzate dosarele vor fi primiti în examen. Ministerul Educatiei a decis ca, în situatia în care unii candidati înscrisi la concurs au avut dosare de candidaturã respinse ca urmare a unor erori materiale, acestia sã poatã face dovada documentelor pentru care a fost invalidatã candidatura, în cursul zilei de luni, 11 octombrie. Este vorba despre Dumitru Onciu, director la Centrul Scolar de Educatie Incluzivã, orasul Negresti; Ionel Relu Butnaru, candidat la Scoala Gimnazialã “Constantin Prezan”, sat Dumesti; Gabriel Cristian Danca Apostol, candidat la Liceul “Stefan cel Mare”, sat Codãesti; Valeriu Huiban, candidat la Scoala Gimnazialã nr. 1, sat Perieni; Adriana Malos, candidat la Scoala Gimnazialã nr.1, sat Draxeni; Daniela Mãrcutã, candidat la Scoala Gimnazialã “Iorgu Radu”, municipiul Bârlad; Anca Elena Panaet, candidat la Scoala Gimnazialã “Mihai Eminescu”, sat Osesti si, în acelasi timp, la Scoala Gimnazialã “Mihai Eminescu”, sat Laza; Janeta Gabriela Simion, candidat la Scoala Gimnazialã “Victor Ion Popa”, sat Dodesti.
Candidatii, supravegheati de 50 de cadre didactice
Sãlile de clasã vor avea camere video, iar directorii vor fi supravegheati si de cãtre 50 de cadre didactice. Numele acestora au fost trase la sorti, ieri, la ISJ Vaslui. “Din 226 de cadre didactice, trebuie sã selectãm 50, însemnând trei supraveghetori de salã, supraveghetori de holuri, responsabili la sala de bagaje si rezerve”, a spus, înainte de startul tragerii la sorti, Gabriela Plãcintã, inspector ISJ Vaslui.