spot_img
19.4 C
Vaslui
28-iun.-2024
spot_img

Miting de amploare al postasilor vasluieni (foto)

- Advertisement -

PROTEST…Vineri dimineatã, 7 octombrie, postasii vasluieni au mãrsãluit pe strãzile municipiului resedintã de judet, pornind din fata sediului Oficiului Zonal Postal Vaslui si pânã în Piata Civicã, acolo unde a avut loc un miting, la care au participat câteva sute de membrii ai Sindicatului Lucrãtorilor Postali din România (S.L.P.R) – filiala Vaslui. Venituri foarte mici, conditii de muncã mizerabile, datorii enorme, acestea sunt doar câteva dintre problemele care i-au determinat pe salariati sã iasã cu toate fortele în stradã. Printre revendicãrile acestora se numãrã: conversia în actiuni a datoriilor CNPR fatã de bugetul statului; reglemntarea prin lege, de cãtre ANCOM, a decontãrii serviciului universal; majorarea salarialã a lucrãtorilor din Posta Românã etc. Spre finalul actiunii, o delegatie a protestatarilor a mers la o întâlnire cu subprefectul Mircea Gologan, care le-a promis cã va transmite mai departe lista cu revendicãri, iar sãptãmâna viitoare se va întâlni Comisia de Dialog Social pentru a discuta aspectele prezentate de delegatie.

Promisiunile mincinoase si tergiversãrile conducerii Ministerului Comunicatiilor si pentru Societatea Informationalã (MCSI) privitoare la cererile justificate ale sindicalistilor Companiei Nationale a Postei Române (CNPR) i-a scos pe salariati în stradã. Postasii au scandat ieri împotriva MCSI, Consiliului Concurentei si a conducerii CNPR, cerând insistent demisia persoanelor incompetente din fruntea acestor institutii. “Consiliul concurentei este groparul Postei”, “Vrem salariile majorate” “Lãsati sã creascã si salariile noastre si mai tundeti-le si pe ale voastre” – sunt doar câteva dintre mesajele de pe pancartele protestatarilor. “De 16 ani postasii sunt într-o continuã suferintã. Acum avem guvern tehnocrat care, la ultima întâlnire, a promis cã va acorda o majorare de salarii salariatilor din Postã. Au cunostintã de faptul cã salariile noastre sunt foarte mici. 14.000 mii de angajati din Posta Românã au salariul mai mic de 1100 de lei. Nu este posibil ca în continuare sã avem aceleasi venituri, ca acest guvern sã ne mentinã la limita existentei. De aceea cerem conducerii Ministerului (M.C.S.I., n.r.) si Postei Române demisia. Avem probleme cu lipsa personalului. Nu vine nimeni în Postã din cauza salariilor si a conditiilor de muncã mizerabile. De 16 ani nu s-au îmbunãtãtit în niciun fel conditiile de muncã pentru salariati, dar au avut grijã toate conducerile care au venit, PDL, PNL, PSD, sã-si aducã toti prietenii în Postã, si pe salarii foarte mari, nu mari. Cei din conducerea centralã câstigã 19000 de lei, iar noi muncim pe salariul minim pe economie”, a spus Geta Turbatu, presedintele S.L.P.R. Vaslui, la miting. O altã problemã expusã la protest a fost aceea a atacurilor permanente asupra CNPR, pe care statul român le face prin Consiliul Concurentei, ANAF si ANCOM. Potrivit reprezentantilor sindicatului, Consiliul Concurentei a anuntat de curând cã se pregãtesc noi amenzi pentru Posta Românã, asta în conditiile în care a mai dat o amendã, în 2010, de 103000000 lei si una, în 2015, de 33000000 lei, în total echivalentul a 33 milioane euro. Cu alte cuvinte, din cei 50 milioane de euro datorii ale Postei fatã de bugetul statului, 2/3 sunt amenzi date de stat. ANCOM, în perioada premergãtoare liberalizãrii serviciilor postale în detrimentul CNPR, nu a emis reglementãri cu sanctiuni pentru segmentul de serviciu rezervat CNPR , lãsând sã opereze în piatã linistiti si fãrã nicio restrictie pe acest segment pe toti operatorii de curierat. Mai mult decât atât, ANCOM, si la acest moment, nu aplicã sanctiuni operatorilor de curierat pentru nerespectarea tarifului reglementat al trimiterilor din sfera serviciului universal. De asemenea, memorandumul elaborat de conducerea CNPR în luna mai si aprobat în sedinta de guvern, pentru Conversia datoriei CNPR cãtre bugetul de stat în actiuni la aceastã datã, nu mai este valabil, desi trebuia aprobat la rectificarea bugetarã din octombrie 2016. Acum MCSI solicitã CNPR documentatie pentru capitalizarea acesteia cu 50.000 euro.

Ce spun postasii

“Dupã 22 de ani de Postã, câstig 1100 lei”

“Nu cred cã altcineva ar accepta ca la o vechime de 22 de Postã, de fapt am 32 de ani de muncã în total, sã ia 1100 de lei maxim, în conditiile în care programul de lucru este depãsit cu cel putin 1-2 ore pe zi. Am mers la medic si mi-a spus cã sunt un caz clar de extenuare fizicã, asta si din cauza faptului cã în ultimii patru ani nu am mai avut un concediu cap-coadã. Datoriile pe care le avem pe umeri, amenzile pe care ni le dau cu nemiluita sunt alte probleme cu care ne confruntãm. La începutul carierei mele în Postã era o mândrie sã fii postas. Te bucurai de respectul oamenilor, pentru cã le duceai vesti, uneori bune, uneori rele, dar aveau respect. Acum esti nevoit sã te prezinti în fata lor într-o tinutã mai putin corespunzãtore, din cauza salariilor care sunt asa cum sunt. Avem copii la scoalã, pe care trebuie sã îI sustinem, iar noi rãmânem pe planul doi. În cei 22 de ani de activitate am primit o singurã pereche de pantaloni, cei pe care îi port acum, de varã, si trei cãmãsi. Ca postas, nu te mai poti prezenta ca un om care impune respect, atâta timp cât nu ai o uniformã decentã”, a declarat Costel Cãpraru, agent postal în comuna Zorleni, agentia Popeni, care a specificat, de asemenea, cã este nevoit, la fel ca si colegii sãi, sã vinã de acasã cu pixuri, foi, indigo si alte materiale, pentru a-si putea desfãsura activitatea corect. O altã problemã a postasilor este faptul cã trebuie sã împrumute bani pentru a cumpãra lunar altã pereche de pantofi, pe care îi rup în scurt timp din cauzã cã merg zilnic pe jos, dintr-un sat într-altul, kilometri întregi.

“Vrem conditii mai bune de muncã”

“Dorim sã fie aprobatã majorarea salarialã, vrem conditii mai bune de muncã. Cerem sã fie ei în stare, cei de sus, sã încheie contracte aducãtoare de profit. Nu vrem sã nu mai fim obligati sã cumpãrãm tot timpul rechizite, materiale, sã ne putem desfãsura activitatea”, a declarat Elena Bahrim, lider de sindicat OZP Bârlad, cu o vechime de 27 de ani în Postã.

Delegatia de la Postã, întâlnire cu subprefectul Gologan

DISCUTII…Spre finalul protestului, o delegatie a protestatarilor, formatã din Geta Turbatu, presedinte S.L.P.R.- filiala Vaslui, Irinel Marcu, presedinte BNS-filiala Vaslui, Nicolae Oprisan, reprezentantul factorilor postali, si Obreja Constantin, secretar SLPR, s-a întâlnit cu subprefectul Mircea Gologan. Acestuia i-au fost prezentate nemultumirile salariatilor si i-a fost înmânatã o listã cu revendicãrile salariatilor. “I-am prezentat domnului subprefect revendicãrile postasilor. Nemultumirile acestora s-au acutizat în prezent, dar problemele sunt din trecut, si au la bazã mai multe cauze, printre care politizarea, contractele pãguboase, salariile foarte mici”, a precizat Irinel Marcu, presedinte BNS- filiala Vaslui. Acesta a mentionat cã sindicatele afiliate Blocului National Sindical (Sindicatul Lucrãtorilor din Penitenciare, Sindicatul CJAS, Sindicatul Ambulanta) sunt solidare cu postasii si sustin cererile acestora. “De asemenea, si noi, postasii, suntem solidari cu solicitãrile celor de la penitenciar”, a mai declarat Irinel Marcu. Subprefectul a promis cã va înainta lista cu revendicãri la Ministerul Comunicatiilor, Ministerul Finantelor, la Secretarul General al Guvernului, Ministerul Administratiei si Internelor, precum si prim-ministrului. Salariatii sperã ca de ziua Mondialã a Postei, 9 octombie, sã primeascã o veste bunã, cã li se vor aproba toate revedicãrile.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.