LUPTÃTOARE Pentru opt ari de vie, o bãtrânicã din comuna Hoceni duce, de mai bine de 16 ani, o luptã surdã! Are strânse într-o pungã câteva documente care, spune ea, i-ar certifica proprietatea, însã pânã acum nici mãcar în instantã nu a avut sorti de izbândã. Desi recunoaste cã strãdania aceasta pentru bucãtica de pãmânt mostenitã din partea socrilor i-a mâncat sãnãtatea, bunicuta sustine cã nu se lasã. “Omul de la tarã îsi iubeste pãmântul mostenit si, cu sau fãrã a detine prea multe acte în acest sens, el luptã si nu se lasã prea usor”, a spus avocata Mioara Dima.
Domnica Bordeianu, 85 de ani, bate des drumul la Husi, unde vine la Judecãtorie, dar si pe la alte institutii unde crede cã si-ar putea afla dreptatea. La mijloc e o bucatã de vie, primitã de bãrbatul ei drept dar de nuntã din partea socrilor. A tot cerut pãmântul acela la Primãrie, dar spune cã nu a fost ascultatã. “Nu mai stiu de câte ori am fost la Primãriei, ca sã îi rog sã îmi dea via, pe care am avut-o de la deal de drum, dar domnul secretar mi-a spus cã nu am avut noi vie acolo. Dar e o minciunã! Am martor acest vecin, Hutanu, care stie cã acolo e via datã de socrii mei. Apoi, tot cei de la Primãrie m-au întrebat dacã vor sã-mi dea pãmântul mai la deal sau mai la vale, adicã la cimitir! Nu e frumos! Eu vreau ceea ce e al meu”, sustine, supãratã, bãtrâna. Scotoceste prin pungile în care a strâns cu grijã tot felul de hârtii oficiale, de pe la Prefecturã, o copie de pe un titlu de proprietate, câteva plângeri pe care i le-au fãcut avocatii ca sã fie depuse pe la diverse institutii. Îndârjirea cu care vrea sã îsi recupereze petecul de vie este atât de mare, încât i se umezesc ochii, când povesteste cum un nepot i-a luat dreptul de stãpânire.
“Stim cu totii cã retrocedãrile si întocmirea titlurilor de proprietate nu s-au fãcut întotdeauna asa cum ar fi trebuit”
“Am un nepot, Toader. El mi-a luat via. Si nu recunoaste. La Primãrie nu gãsesc dreptate si cu procesele merge greu”, ofteazã bãtrâna. A mai scris o ultimã plângere, dar nu stie cui sã o adreseze. “Am scris plângerea si o s-o dau domnului primar, pe care l-as ruga sã mã ajute! El stie adevãrul si poate îmi face dreptate. Le-am scris si domnilor de la Prefecturã, cã poate acolo am întelegere mai multã”, spune bãtrânica. Aratã hârtia cam mototolitã, unde, în final, aceasta a scris: “Eu nu vreau nimica, decât terenul meu cu vie, cãci este al meu si nu al lui Toader. El este mincinosul”. “Sunt bãtrâni care stiu de la pãrinti, de la bunici, faptul cã un anumit petec de pãmânt a fost al familiei lor si oricât de grea ar fi zbaterea prin instantã, pe la usile institutiilor, acesti oameni nu vor sã renunte. Stim cu totii cã retrocedãrile si întocmirea titlurilor de proprietate nu s-au fãcut întotdeauna asa cum ar fi trebuit, iar nedreptãtitii nu se lasã. Ei nu acceptã prea usor faptul cã nu mai sunt proprietari pe ceea ce stiau cã apartine familiei lor. Omul de la tarã îsi iubeste pãmântul mostenit si, cu sau fãrã a detine prea multe acte în acest sens, el luptã si nu se lasã prea usor”, a spus avocata Mioara Dima.
