FESTIVAL… Atmosferã de poveste, ieri, în centrul orasului. Cea de-a XXIV-a editie a Festivalului “Constantin Tãnase” a adus în Vaslui o altã lume, mai boemã, mai sensibilã, mai exoticã si mai misterioasã. Printre costume de epocã si statui vivante, vasluienii s-au întâlnit cu actori si caricaturisti de renume din tarã: graficienii Leonte Nãstase, Costel Pãtrãscan, Florian Doru Crihanã, actorul Horatiu Mãlãele, actorii Teatrului “Masca” din Bucuresti, cei ai Teatrului “Victor Ion Popa” din Bârlad si cei din Trupa Funny Art. Mai pe scurt, a fost ziua în care teatrul si grafica umoristicã s-au îmbinat armonios. Pãcat însã cã seara a fost “parfumatã” de mirosul pestilential care nu lasã Vasluiul de ceva vreme.
Ora 13:00, Piata Civicã din Vaslui se animã încetul cu încetul. În prezenta unui public relativ mic, o civilizatie chinezã poposeste în centrul orasului: un pescar sãrac si flãmând viseazã cã va prinde un peste pe care ulterior îl va putea vinde si va trãi, astfel, fericit; soldatii de teracotã se pregãtesc de o luptã pe viatã si pe moarte; trei chinezi exerseazã Taijiquan si sunt cu gândul departe; un dragon danseazã si încearcã sã fie cât mai terifiant, iar Confucius, marele filozof chinez, încearcã sã spunã cât de frumoasã si bunã poate fi viata. Sunt redate, de asemenea, câteva trãiri intense, precum asteptarea iubitului plecat la luptã sau dansul sãbiilor – un dans despre viatã si moarte. Totul, în “Vântul de primãvarã prin piersici” al actorilor de la Teatrul “Masca”.
Premiantii “Salonului International de Caricaturã”
Schimbãm planul si ne mutãm atentia spre zona caricaturii.
Ora 14:30, Sala “Arta” a Muzeului Judetean “Stefan cel Mare”. Caricaturi una mai expresivã ca alta. Dacian Ciolos si Iohannis, în prim-plan, cãci nu degeaba “Tehnocratia salveazã România” (tema concursului “Salonului International de Caricaturã”). Sau, cel putin, încearcã. Trecând peste micile stângãcii ale directoarei de muzeu, care a pocit de câteva ori numele graficianului Costel Pãtrãscan, n-aveam cum sã nu remarcãm discursul senatoarei Gabriela Cretu, pe alocuri putin causticã: “stimati posesori de simt al umorului, dupã cum observati, n-avem microfon, n-avem nici vreo ceva de zis. Dar ne strãduim sã spunem câte ceva fiecare si, dacã se poate, cât mai bine. Un amic îmi spune acum câteva zile cã trãim de un timp în tara lucrului bine fãcut de râs. Tema acestui salon de caricaturã este, într-adevãr, bogatã în sugestii. Noi am aplicat-o si în practicã: tehnocratia este opusul democratiei. Dacã am fi fost într-o democratie, artistii care au realizat toate aceste lucrãri, erau aici, în fatã, iar noi stãteam pe margine. Dar asa, dupã cum vedeti, cei care s-au ocupat de toate aspectele tehnice stau în fatã, iar ei, cei care au muncit pentru aceste lucrãri, sunt rãspânditi prin salã”. Hop, momentul mult-asteptat: premierea câstigãtorilor Salonului International de Caricaturã. Marele premiul a revenit graficianului Valentin Chibrit din Galati. Premiul I – Mihai Ignat, Ploiesti; Premiul II – Marian Avramescu, Sângeru, judetul Prahova; Premiul III – Cristinel Vecerdea (CRIV), Lugoj. Mentiuni: Andy Ceasu, Tel Aviv; Alex Dimitrov, Chisinãu, Liviu Pencea, Giurgiu. Premiu de onoare, pentru întreaga creatie artisticã, a revenit caricaturistului Ion Barbu din Petrila, iar premiul de debut, unei eleve de doar 13 ani: Bianca Ioana Croitoru, Babadag, judetul Tulcea. “Mihai Ignat a convins prin umorul negru. Personaje plate, lipsite de orice variatie, reproduc prin aparenta seriozitate ritualul unei întâlniri oficiale. Însã, din monotonia griurilor tâsneste umorul: în capul mesei, capii frãtiei tehnocrate se delecteazã cu propria putere, sfidând chiar si pe privitor. Caricatura portretisticã a lui Marian Avramescu si Valentin Chibrit a plecat de la acelasi personaj, reprezentantul directiei tehnocrate în România. Comicul lui Avramescu merge din naturaletea personajelor, chiar dacã trãsãturile sunt voit exagerate, acestea par a fi rezultatul privitului în oglinda propriilor ego-uri. Valentin Chibrit distorisioneazã chipurile, fãcând din caricaturile sale forme de artã cu o viatã proprie. Cromatica fulminantã, accentele de luminã si umbrã, tusele aproape expresioniste, delecteazã ochiul ce fuge pe suprafata lucrãrii”, ne explicã criticul de artã Maria Bilasevshi.
Florian Doru Crihanã si “Europa între legendã si adevãr”
Rãmânem în aceeasi zonã, cea a caricaturii, pentru cã la ora 16:00, foaierul Primãriei Vaslui devine gazda Expozitiei personale de graficã satiricã realizatã de Florian Doru Crihanã. În lucrãrile sale, artistul a fãcut un intinerar grafic sub tema “Europa între legendã si adevãr”. “Este din Galati si are un palmares de peste 60 de expozitii în orase precum New York sau Hanovra. Dupã cum el însusi mãrturiseste: <<îmi aleg cu mare grijã subiectul, pentru cã alegerea temei este un proces care dureazã câteva luni>>. Florian Doru Crihanã opteazã pentru caricatura fãrã cuvinte, capabilã sã exprime ideea cu mijloace proprii”, îl descrie criticul de artã Maria Bilasevshi. Artistul ne-a mãrturisit cã i-a fost dor de o astfel de întâlnire. “Revin cu mare drag la Vaslui, am si vreo douã premii aici. A fost o dimineatã extraordinar de veselã, mi-a fost dor de o astfel de întâlnire, mi-a lipsit. În ultimii ani, am pãrãsit festivalurile românesti si am evadat spre Europa, pentru cã mi s-a pãrut cã ne ocupãm prea mult de problemele contemporane, generale. Am vrut sã cobor în mijlocul comunitãtilor europene pentru a arãta lucrurile specifice acelui oras. Si am reusit, am ajuns în 15 orase. Atunci când cobori într-o comunitate mai micã, risti sã-ti pierzi faima. Îti trebuie douã vieti ca sã capeti o faimã internationalã, ca sã fii cunoscut în toate capitalele lumii”, a spus graficianul Crihanã, ieri, în cadrul expozitiei.
Acelasi Vaslui, altã epocã, altã atmosferã
Nu zãbovim mult, cãci la ora 17:00, centrul Vasluiului este luat cu asalt de domnite si domni veniti din altã epocã. Rochii elegante, cu crinolinã sau drepte, ce ascund linia finã a corpului, vestoane de galã, cu joben sau pãlãrie. Lumea începe sã se adune si sã forfoteze. Nu departe de acest moment – Parada costumelor de teatru – sustinut de Trupa Funny si grupul de voluntari, actorii Teatrului “Masca” revin pentru un nou spectacol de statui vivante. În Piata Civicã din Vaslui, si-au fãcut aparitia Mita Biciclista, cea mai cunoscutã si apreciatã curtezanã de lux a Bucurestilor anilor interbelici; Rapunzel, iubita Printului; Coana Chirita, voinicã si fãrã griji; Dactilografa care nu stie sã batã la masinã; Ofelia, cuprinsã de cea mai adâncã tristete, spune lumii întregi: “doamnele mele, noapte bunã!”. Dar seara nu se încheie aici, cãci ora 20:00, ne prinde asistând la povestea de dragoste dintre El si Ea: “prinsi în îmbrãtisarea nemiloasã a Zidului, cei doi îsi trãiesc viata cu gândul evadãrii si o încearcã mereu, în fiecare clipã, în fiecare gând. Izbutesc de fiecare datã sã facã niste pasi si imediat victoria lor se transformã într-un esec, Zidul cuprinzându-i din nou în încercarea lui nemiloasã de a-i transforma în cãrãmidã si mortar. Ce nu le poate lua Zidul este propria lor putere de a trãi, propria lor putere de a iubi, de a spera, de a gândi”.
De la “Jocul de-a vacanta” la “Sunt un orb”
Casa de Culturã “Constantin Tãnase” a fost, asearã, gazda a douã spectacole: “Jocul de-a vacanta”, de Mihai Sebastian si “Sunt un orb”, regia Horatiu Mãlãele. Dacã primul dintre acestea pune în centrul discutiei ideea jocului de-a iubirea si totodatã de-a uitãrii, o piesã de teatru în care “jucãtorii” încearcã sã-si înfrângã umilintele si evadeazã spre o altã lume, idealã, în cel de-al doilea, ne delectãm privindu-l pe Horatiu Mãlãele într-un adevãrat show de improvizatie. “Spectacolul <<Sunt un orb>> cuprinde câteva poezii de mare calitate, dar si de prozã scurtã. Sunt mai multe elemente care formeazã acest spectacol în care este vorba despre mine, dar este vorba si despre dumneavoastrã”, spune artistul.
Program Festival “Constantin Tãnase” – a doua zi
Ora 13:00 – Biblioteca Judeteanã “Nicolae Milescu Spãtarul” Vaslui – foaier: Expozitie personalã de graficã satiricã realizatã de Costel Pãtrãscan
Ora 17:30 – Sala Studio, Casa de Culturã: POINT prezintã spectacolul de teatru independent “Menajeria de sticlã”
Ora 19:00 – Sala Mare, Casa de Culturã: Compania Passe Partout DP – “România – Închis pentru inventar”, regia: Dragos Huluba
Ora 20:30 – Sala Mare, Casa de Culturã: Compania Passe Partout DP – Recital Dan Puric – “Vis”, regia: Dan Puric.