SALVATA O femeie în vârstă de 64 de ani, din satul Râșești, comuna Drânceni, a fost salvată în ultima clipă, în această seară, de echipajul Serviciului Județean de Ambulanță. Femeia s-a intoxicat cu dioxid de carbon, în beciul gospodăriei. Ea a fost găsită în stare de inconștiență, fiind în stop cardio-respirator. Echipajul de pe Ambulanță, chemat imediat la fața locului, a intervenit prompt și a reușit, în urma unor manevre de resuscitare eficiente, să o facă să își revină. „Persoana în cauză urmează să fie adusă la Spitalul Huși, apoi, la Spitalul Județean de Urgență Vaslui”, au spus reprezentații SAJ Vaslui, după ce au resuscitat-o la fața locului pe victimă. Se pare că intoxicația a fost cauzată de monoxidul de carbon degajat de vinul aflat în proces de fermentare.