SCANDAL… Fostul premier Victor Ponta a postat un mesaj pe Facebook, în care face precizări legate de dosarul în care este acuzat de folosire a influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite și complicitate la infracțiunea de spălare de bani, pentru că l-ar fi ajutat pe Sebastian Ghiță să ajungă pe liste și să câștige un loc de parlamentar. Fostul premier a scris pe pagina sa de socializare o postare numită „Adevărul despre Scandalul Tony Blair” în care arată că inițiativa aducerii în România a lui Tony Blair i-ar fi aparținut deputatei PSD de Zorleni, Ana Birchall, pe atunci secretar internațional al PSD. Este vorba de persoana care, peste câteva luni, vrea să mai câștige un mandat de parlamentar la Vaslui, deși nu a făcut mai nimic pentru acest județ.
„Singurul aspect cu care doamna Birchall m-a informat legat de alte cheltuieli a fost faptul ca dl. Blair nu solicita onorariu, însă încurajează organizatorii din România să facă o donație către o fundație de caritate indicată de către domnia sa. Nefiind vorba de bani de la PSD, nu am cerut detalii și nici nu m-am implicat în vreun alt fel în acest aspect. Toate negocierile privind programul vizitei și partea de donații au fost purtate direct de către Ana Birchall cu biroul Dlui Blair din Londra, cu cele două Fundații care au organizat (Center for American Progress și Fundația Multimedia) și cu Ambasada Marii Britanii la București. Am aflat pentru prima dată suma donației, firma care a donat și beneficiarul, din documentele anexate la dosarul penal de către DNA Ploiești”, susține Ponta.