TRIST.. Nu poate fi provocare mai mare pentru o mamã, ca din cei 700 de lei, cât este venitul sãu din fiecare lunã, sã îi pregãteascã asa cum se cuvine pe toti cei patru copii ai sãi, pentru prima zi de scoalã! Este cazul Nicoletei Radu, o femeie de 43 de ani, din satul Ghermãnesti, care, desi trãieste într-o sãrãcie lucie, nici nu concepe ca prima zi de scoalã sã nu îi afle si pe copiii ei, în clase, alãturi de toti colegii. Nu le-a cumpãrat mai nimic, decât, cu mare efort, un sacou pentru fata cea mare, elevã în clasa a IX-a la liceu, dar are nãdejde cã de undeva, nici ea nu stie de unde, va veni o salvare si va reusi sã le aducã bucurie pe chipurile copiilor, care pe 12 septembrie vor merge la scoalã. „Oricât de greu mi-ar fi, eu vreau sã îi vãd la scoalã. Mã gândesc cã dacã vor învãta, vor avea un viitor mai bun, nu amãrât ca al meu”, spune, plângând, Nicoleta.
Multi copii norocosi si-au ales deja din rafturile magazinelor cele mai frumoase rechizite, hãinutele cele mai arãtoase si, cu sigurantã, un ghiozdan care sã le fie pe plac. Alexandra (15 ani) , Petronela (10 ani), Emanuel (11 ani) si Antonia (3 ani) sunt patru frati din satul Ghermãnesti, comuna Drânceni, care nici nu îndrãznesc sã se gândeascã la cum ar fi, dacã ar avea si ei lucruri noi, pentru prima zi de scoalã. Mama Nicoleta le-a spus cã e greu, iar din munca pe care o face cu ziua, prin sat, si din alocatii si ajutorul social, nu crede cã va reusi sã ia fiecãruia cele necesare. Alexandra a ajuns anul acesta la liceu, la Husi, si are nevoie de un sacou, pe care mama, bucuroasã cã fata cea mare vrea sã meargã mai departe cu învãtãtura, i l-a cumpãrat, cu mult sacrificiu. „Ei i-am luat sacou. Nu am mai avut bani de o cãmasã albã, dar vãd eu. Am sã mã zbat sã le iau tot ce trebuie. Le-am spus, dacã nu învatã, sã ajungã la pâinea lor, vor trãi greu, ca mine”, spune Nicoleta.
„Vreau sã învete si totul voi face ca sã îi tin la scoalã”
Petronela si Emanuel vor merge la scoala din sat si tare mult si-ar dori si ei un ghiozdan nou, colorat, cu desene animate, cum au vãzut la copiii din vecini, dar mama nu are cum sã le cumpere. Nu le-a luat mãcar caiete sau creioane, dar nimeni nu mai îndrãzneste sã facã mofturi. „Poate voi lua pe datorie, de prin sat, dar nu stiu dacã voi putea. Voi cãuta sã fac tot posibilul. Nu îi las. Vreau si eu sã meargã la scoalã, ca toti copiii”, spune, sigurã pe ea, Nicoleta. În cãsuta dãrãpãnatã este curat si în frigiderul vechi sunt doar câteva cutii cu medicamente. „Antonia, fetita cea micã, ce va merge de anul acesta la grãdinitã, e bolnavã. „Eu caut sã mã descurc cum pot, sã nu îi las sã se culce flãmânzi, dar e greu. Sunt singurã si la muncã, si peste tot. Sper sã se facã ei mari, ca sã îmi fie de ajutor”, spune ea. Emanuel, pustiul care va începe clasa a V-a, e convins cã el o va ajuta pe mama sã scape de greutãti. „Eu voi munci si vreau sã mã fac tâmplar. La scoalã îmi place matematica, pentru cã se fac socoteli si eu pot mãsura lemnele. Asearã am stat pânã la 11 noaptea, ca sã fac cusca la câine. Mi-a plãcut tâmplãria, de când am început sã scot cuie si sã bat cu ciocanul”, spune copilul, istet, fãcând-o sã râdã pe mama, ai cãrei ochi erau plini de lacrimi. „Da, îi place tâmplãria. Mi-ar place ca Alexandra sã se facã educatoare sau învãtãtoare. Dar sã vedem cum va vrea si Dumnezeu”, spune mama. Pânã atunci, vine ziua de 12 septembrie, când va trebui ca toti copiii ei sã ajungã la scoalã. „oricum, ei mã înteleg, cã atâta putere am. Sunt copii buni, care stiu cã nu avem, cã e greu la noi. De aceea vreau sã învete si totul voi face ca sã îi tin la scoalã. Eu am fãcut 10 clase si nu mi-a prins rãu, dar era bun dacã mergeam mai departe. Mã doare cã nu pot si eu sã îi bucur cu lucruri noi, de început de scoalã, dar ei, sãrãcutii, stiu cã e greu. Vedem noi cum facem”, spune mama, privind cu drag si cu mândrie spre cei patru copii ai sãi.
