spot_img
19.4 C
Vaslui
28-iun.-2024
spot_img

DNA a intrat în cartierul plin cu probleme al lui Fenechiu. Ridică însă din umeri

- Advertisement -

Scandalul construcţiei cartierului lui Fenechiu a ajuns la DNA. Procurorii anticorupţie au fost sesizaţi chiar de proprietari care au cumpărat de la fostul baron liberal şi care s-au plâns că au fost păcăliţi la bani, plătind pentru lucrări care nu s-au efectuat. În premieră, DNA admite că firma lui Fenechiu a primit în mod suspect autorizaţii de construcţie de la primăria lui Nichita, însă ridică din umeri. „Ne-aţi anunţat prea târziu”, par a spune procurorii anticorupţie care au închis dosarul celor doi din cauza prescrierii faptei. De furia locatarilor păcăliţi din cartierul lui Fenechiu nu au scăpat nici judecători, avocaţi sau notari celebri din Iaşi. „Ziarul de Iaşi” vă prezintă, în premieră, concluziile anchetatorilor cu privire la acest scandal
Unul dintre cele mai controversate proiecte imobiliare din Iaşul ultimului deceniu a ajuns pe masa procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Anchetatori ieşeni au verificat modul în care firma ce a fost deţinută de Relu Fenechiu, înainte ca acesta să fie condamnat, a obţinut autorizaţiile de construcţie pentru ridicarea cartierului din zona Bucium, descoperind posibile ilegalităţi grave ce le sunt imputate reprezentanţilor Primăriei Iaşi. Anchetatorii spun că Fenechiu ar fi primit suspect autorizaţii de construire pentru mai multe vile, întrucât nu a respectat recomandările privind consolidarea unui versant. În ciuda recunoaşterii neregulilor, scrise negru pe alb într-un document oficial, DNA ridică din umeri. I-a scăpat de acuzaţii atât pe Fenechiu, cât şi pe Gheorghe Nichita, ce era primar în momentul acordării autorizaţiilor, spunând că faptele sunt prescrise.
Reclamaţie înaintată de cinci familii
Anul trecut, când Fenechiu era în puşcărie şi Nichita prins într-un dosar penal, cinci familii ce locuiesc în cartierul „I.C. Brătianu” au formulat o plângere la DNA în care au fost reclamaţi, pentru o serie de infracţiuni, Relu Fenechiu, Lucian Fenechiu, Bogdan Damian, Constantin Cupeţ (avocat), Ionel Cobzaru (fost angajat al Fene Grup), Diana Platon (judecător), Camelia şi Daniela Cremeninţchi (notari publici), Gheorghe Nichita, Tudor Vericeanu (fost arhitect-şef al Primăriei Iaşi), Victor Mihalache (inginer), Ion Toma (director Apavital), precum şi două dintre firmele deţinute direct sau indirect de Relu Fenechiu.
Printre neregulile invocate de familiile Şuhan, Codreanu, Sălăgeanu, Cernescu şi Drobotă se numără şi modalitatea prin care Fene Grup SA (în prezent Engeko SA) ar fi primit autorizaţiile de construcţie de la Primăria Iaşi, pentru vilele pe care le-au achiziţionat în cartierul lui Fenechiu. Cele cinci familii susţin că au plătit în avans pentru ridicarea caselor, însă că lucrările ar fi fost realizate fără respectarea documentaţiei tehnice, din această cauză locuinţele lor degradându-se. „Deşi am plătit pentru tot, respectiv pentru teren, pentru edificarea caselor pe stadii fizice de execuţie, pentru avize şi autorizaţii, pentru racordarea la utilităţile publice, pentru împrejmuire imobil, nu ne putem exercita prerogativele dreptului de proprietate şi nu ne putem bucura de confortul locuinţelor, care sunt afectate de infiltraţii, întrucât nu s-au respectat piesele esenţiale din dosarele de autorizare, respectiv certificatele de urbanism, autorizaţiile de construire şi studiul geotehnic şi de stabilitate, care impuneau consolidarea versantului pe care au fost edificate locuinţele, precum şi coborârea nivelului apelor freatice”, au precizat cele cinci familii.

sursa: http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/dna-a-intrat-in-cartierul-plin-cu-probleme-al-lui-fenechiu-ridica-insa-din-umeri–138436.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.