TRIST…Sãli de clasã improvizate, grupuri sanitare nefunctionale, lipsa apei curente, acoperisuri care stau sã cadã, copii care fac naveta prin pãdure kilometri întregi prin ploaie si ninsoare, acesta este tabloul care descrie situatia unitãtilor de învãtãmânt din comuna Gherghesti si a elevilor care învatã acolo. Unele scoli au ajuns într-o stare de degradare atât de avansatã, încât Directia de Sãnãtate Publicã a suspendat desfãsurarea cursurilor în acele clãdiri, deoarece orele nu decurgeau în sigurantã. Primãria a închiriat casele private ale unor sãteni pentru ca elevii sã poatã învãta în continuare în niste sãli improvizate, dar care nu prezintã pericol. Situatia este una disperatã, din moment ce sunt probleme la toate unitãtile, iar eforturile profesorilor, care în cea mai mare parte fac naveta zilnic de la Bârlad, si a primarului, care a semnalat situatia si a cerut bani de la judet ani la rând pentru solutionarea problemei, au fost zadarnice. În anul 2007 a început constructia a douã scoli noi, în satele Draxeni si Corodesti, însã în urma neîntelegerilor apãrute între primãrie si constructori, din cauza neefectuãrii unor lucrãri care fuseserã deja plãtite, dar si pentru cã nu s-au mai alocat fonduri pentru finalizare lucrãrilor, cele douã clãdiri nu au mai fost terminate. Existã si un proces pe rol în acest sens în momentul de fatã. Primãria sI Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) Vaslui au gãsit o solutie temporarã: achizitionarea de containere modulare, douã pentru elevii si prescolarii din Draxeni, fiind în plan aducerea a încã patru containere modulare pentru satele Corodesti si Chetrosu.
Este trist cã în secolul XXI, notiunea de scoalã este grav distorsionatã în ochii unor copii, care asociazã unitãtile de învãtãmânt cu clãdiri vechi de 100 de ani, fãcute din chirpici, cu toalete în curtea scolii, sãli de clasã întunecate, acoperisuri care stau sã cadã si prin care plouã si scãri care necesitã urgent reparatii. Asa se prezintã scolile si grãdinitele din comuna Gherghesti, în care învatã aproximativ 480 de elevi, o parte dintre ei navetisti din satele Fundu Vãii, comuna Poienesti, si Rugãria, comuna Voinesti. Eforturile pe care le-a fãcut primãria pentru a le tine pe linia de plutire nu au fost suficiente, din moment ce reparatiile necesare sunt capitale. Dacã trei unitãti de învãtãmânt, cele din Chetrosu, Gherghesti si Lunca, au nevoie urgent de reparatii, cele de la Corodesti si Draxeni nu mai sunt deloc functionale, sunt compromise, fiind vechi de peste 100 de ani. De aceea, în urmã cu aproape 10 ani, s-au alocat fonduri pentru a construi douã scoli noi. La Draxeni, noua constructie a rãmas la stadiul de fundatie, iar la Corodesti, desi lucrãrile au avansat mai mult, nu au mai fost finalizate. Potrivit primarului Nixon Ibãnescu, în urma unor neîntelegeri legate de bani si (ne)executarea unor lucrãri, firmele constructoare, Flamengo Construct si Energoconstruct, cu acelasi administrator, si-au fãcut bagajele si s-au fãcut nevãzute. În prezent, primãria si firmele respective se judecã. “Mai dureazã pânã îmi acordã bani sã reabilitez scolile, de aceea am fãcut comandã de containere modulare. An de an am fãcut memorii cãtre Consiliul Judetean sI Ministerul Educatiei, dar degeaba. Comuna este sãracã. Este pãcat de copii, pentru cã începutul este important. Dacã nu învatã acum, când sã învete”, a spus primarul Nixon Ibãnescu. Acesta a pus la dispozitia celor 14 cadre didactice, care fac naveta de la Bârlad, un microbuz. “Miercuri au venit doamna inspector general, Gabriela Plãcintã, cu domnul prefect, si au spus cã vor face demersuri la Minister pentru alte containere modulare, pentru copiii din Corodesti si Chetrosu”, a mai spus edilul.
Draxeni: scoala primarã este “monument istoric”, în paraginã
La Draxeni, scoala pare ruptã dintr-un film de groazã. Este greu de crezut cã, inclusiv anul trecut, elevii si profesorii si-au desfãsurat activitatea în aceastã clãdire din chirpici, care dateazã din anul 1900. Acoperisul este spart, iar tavanul riscã sã se prãbuseascã, ceea ce pune în pericol siguranta copiilor si a cadrelor didactice. Un numãr de 9 copii parcurg pe jos o distantã de patru kilometri, drumul fiind inaccesibil pemtru mijloacele de transport. La aceastã scoalã îsi desfãsoarã activitatea douã cadre didactice care fac naveta pe o distantã de 50 de km. Pentru a nu pune copiii în pericol, pentru începerea anului scolar, cu sprijinul primãriei s-au achizitionat douã containere modulare de 18 mp, respectiv 40 mp, pentru cei 12 prescolari si 20 de elevi din învãtãmântul primar.
Scoala Gimnazialã din Chetrosu, acoperis ce riscã sã cadã în orice moment
În ceea ce priveste Scoala din Chetrosu, acoperisul împreunã cu tavanul riscã sã se prãbuseascã, fapt care pune în pericol în orice moment siguranta copiilor si a cadrelor didactice. Scoala este construitã în anul 1962 si dispune de cinci sãli de clasã, iar din 2008 procesul de deteriorare s-a accentuat si nu s-a intervenit cu nicio îmbunãtãtire pânã în acest moment. În trei dintre aceste sãli îsi vor întâmpina dascãlii un numãr de 32 de prescolari si 18 elevi din învãtãmântul primar. 10 dintre acesti copii strãbat un drum de 3 kilometri, drum inaccesibil pentru mijloacele de transport. Pentru acesti 40 de copii în acest moment aceastã scoalã nu este un cadru prielnic pentru începerea noului an scolar. Conducerea Scolii din Gherghesti a fãcut un memoriu cãtre ISJ Vaslui, prin care cere sprijin “în regim de urgentã pentru reabilitarea acestor scoli, pentru ca cei 32 de copii de la scoala Draxeni si cei 40 de copii de la Scoala Gimnazialã Chetrosu sã învete într-o scoalã modernã”.
La Corodesti mai învatã doar câtiva copii
O altã scoalã care stã sã cadã, la propriu, este cea de la Corodesti. Clãdirea unitãtii de învãtãmânt din acest sat este într-un stadiu avansat de degradare si pune în pericol sãnãtatea si viata elevilor si a cadrelor didactice care îsi desfãsoarã cursurile acolo. Clãdirea nouã a acestei scoli este neterminatã. Mai mult decât atât, DSP Vaslui a suspendat desfãsurarea cursurilor în aceastã clãdire în anul scolar 2012-1013, iar activitatea se desãsoarã în locuinta unui cetãtean din sat. Necesitatea terminãrii noii scoli ridicã totusi semne de întrebare, din moment ce acolo doar sapte elevi mai învatã. Si la alte scoli din comunã sunt probleme: corpul “de sus” al scolii primare Gherghesti (Micesti) se aflã într-o stare avansatã de degradare, cursurile neputându-se desfãsura în conditii de sigurantã. Arhiva Scolii Gimnaziale nr. 1 Gherghesti se aflã în corpul B în conditii totale de nesigurantã. Grupurile sanitare sunt nefunctionale la scolile Lunca, Gherghesti corp B, Corodesti sI Draxeni. Scoala primarã Lunca, Scoala Gimnazialã nr.1 Gherghesti corp B, Scoala Primarã Corodesti, Scoala Primarã Draxeni nu au retea de aprovizionare cu apã.
Situatie similarã la Scoala din Fâstâci
Zeci de elevi din Fâstâci judetul Vaslui vor învãta si în acest an scolar în spatii improvizate, în Ocolul Silvic si în dispensarul medical. Lucrãrile de constructii a noii scoli au fost demarate încã din anul 2006, dar nici pânã acum nu au fost finalizate. Potrivit primarului comunei Cozmesti, Hristache Sima, pentru finalizarea constructiei ar mai fi nevoie de 2.7 milioane lei. Edilul a fãcut numeroase demersuri, în vederea obtinerii sumei necesare, dar pânã în acest moment s-a ales doar cu promisiuni. „Nici anul acesta scoala nouã din Fâstâci nu se dã în functiune, din cauza problemelor financiare. Documentele pentru finantare au fost puse la punct, iar lucrarea a fost introdusã pe Ordonanta 28, asa cã banii ar trebui sã vinã de la Guvern. Ni s-a promis cã la rectificarea din august se vor aloca banii, dar nu am primit nimic. Constructorul a efectuat deja lucrãri în avans pe care nu si-a primit încã banii, motiv pentru care a sistat totul, la începutul acestei veri. Nu stiu ce sã mai fac, la ce usã sã mai bat pentru a sensibiliza autoritãtile”, a declarat primarul comunei Cozmesti, Hristache Sima. În decurs de zece ani, lucrãrile la Scoala Fâstâci au fost realizate în procent de 85%, investindu-se 3,6 milioane de lei.