spot_img
spot_img
0.9 C
Vaslui
27-dec.-2024

Minune la Husi: un aparat de înregistrat a schimbat atitudinea consilierilor!

- Advertisement -

SCHIMBARE Sub impresia aparatului de înregistrat, nou achizitionat de Primãrie, pentru a imprima sedintele de CL, alesii huseni au fost surprinzãtor de schimbati în atitudine. Ca sã nu dea prost în stenograme, acestia nu s-au mai jignit, nu s-au mai certat aprig, ci, din contrã, între opozantii înversunati de altãdatã – primarul versus consilierii liberali – au încãput chiar si câteva gesturi de curtoazie politicã, ba chiar si felicitãri reciproce! Sigur cã nu erau greu de sesizat nici ironiile de ambele pãrti si nici întepãturile împãrtite cu generozitate, însã schimbarea de atutidine a fost de bun augur. A stricat însã spre final, tot „feng shui-ul” sedintei, problema transportului local, care urmeazã sã fie scos la licitatie. Cãtãlin Dogaru, prezent la sedintã în calitate de „persoanã juridicã”, s-a arãtat revoltat fatã de unele conditii impuse transportatorilor interesati sã liciteze. „Domnule Dogaru, dumneavoastrã îmi dati un sfat, iar Ministerul de Interne îmi trimite o adresã prin care mã obligã sã pun o anumitã conditie participantilor. Eu pe cine credeti cã voi asculta?!”, a spus primarul Ioan Ciupilan.

Cine ar fi bãnuit cã un simplu aparat de înregistrat poate face schimbãri atât de spectaculoase în atitudinea conslierilor locali de la Husi?! Cu noul aparat tronând pe mijlocul mesei, alesii si-au mãsurat cuvintele. Tonul îndulcit l-a dat primarul Ioan Ciupilan, care a surprins cu o propunere ce îi viza pe cei cinci liberali, minoritari fãrã nicio alternativã în prezentul mandat: „Ca sã nu mai fie probleme cu presedintele de sedintã, eu propun si vã rog sã acceptati ca, având în vedere cã suntem 13 (PSD) cu 5 (PNL), de acum înainte, douã sau trei sedinte sã conducã cei de la PSD si una cei de la PNL, ca sã nu mai fie probleme si sã fie toatã lumea împãcatã. Eu propun asta”, a spus, apãsat, primarul, privind înspre liberali. „Chiar apreciem”, a spus, zâmbind cu subînteles, consliera Cãtãlina Popa, stârnind hazul colegilor care nu ar fi anticipat prea curând vreun semn de pace între taberele opozante. Când a venit timpul discutãrii avizului de principiu pentru acordarea unei sume de 100.000 lei pentru Biserica Catolicã din Corni, consilierul Radu Bobârnat a sesizat faptul cã, totusi, si Bisericile Ortodoxe din oras ar avea nevoie de finantare, precizând: „Nu am nimic împotrivã de a ajuta Biserica, este chiar obligatia noastrã legalã. Dar sumele sã fie date în functie de numãrul de enoriasi, adicã dacã dãm la Biserica catolicã 100.000 lei, atunci sã dãm 300.000 lei la Biserica Ortodoxã”, a spus Bobârnat. Primarul Ciupilan, tintit de remarcã, a sustinut cã preotii de la Biserica Catolicã din Corni au fãcut un deviz, iar preotii ortodocsi care vor si ei finantãri, sã facã, de asemenea, devize, care vor fi luate în consideratie. Nu a anticipat o „miscare” foarte inteligentã a liberalului, care imediat a scos din mapã un.. deviz. „Nu ar trebui sã fie acesta criteriul „cine aduce mai multe devize”, dar dacã tot ati spus, eu am aici un deviz din partea preotului Trofin Neculai, care ar avea nevoie pentru Bisericã de 167.000 lei. Dar nu vrea tot, cã nu se poate, dar mãcar 50.000 lei. Asa cã, precum ati spus, vã rog sã prindeti în proiectul cu avizul de principiu si aceastã finantare pentru Biserica Ortodoxã”, a spus Bobârnat. Si… punct ochi, punct lovit! Primarul Ciupilan a rãspuns: „Sunt perfect de acord, numai sã gãsim banii . Dacã am devize, mã pot duce sã solicit la CJ, la Minister, pe unde se poate”, a spus primarul, spre satisfactia liberalilor. La fel s-a întâmplat si la proiectul de hotãrâre privind completarea documentelor privind concursul pentru postul de manager la Casa de Culturã. Primarul Ioan Ciupilan a spus cã s-au adus câteva completãri, cerute de lege, iar liberalii nu au ratat prilejul sã îsi asume meritul. „Noi v-am spus de atunci cã e gresit conceputã documentatia. Si ne bucurãm cã v-ati corectat si v-ati însusit critica. Vã felicitãm”, a spus, zâmbind, Cãtãlina Popa. De data asta, primarul nu a mai fost generos: „Nu mi-am însusit nicio criticã. E doar ceva ce trebuia pus în documentatie, care s-a omis la început, atât”.

Transportul local, mãrul discordiei!

Când sã se termine sedinta în armonie, a venit discutia despre transportul local, care trebuie scos la licitatie, prin luna noiembrie. Cãtãlin Dogaru a venit la întrunire, interesat fiind de licitatie, si si-a sustinut cauza. Acesta a identificat o „chichitã” în cerintele impuse participantilor la licitatie, care, în opinia sa, nu e legalã si are rostul de a împiedica unele firme sã participe. „Cereti o adeverintã de la o institutie cu care nu toate firmele au relatii. Neavând relatii, institutia nu îti poate da acea adeverintã, iar aici spuneti cã dacã firma nu o are, ea va fi descalificatã. Si nu e corect. Trebuie sã precizati cã adeverinta se impune doar celor care au relatii cu institutia respectivã, nu tuturor. Eu vã aduc adeverintã cã nu am datorii la Fisc, la Primãrie, dar acolo nu am niciun fel de relatie cu acea institutie si nu are de ce sã îmi dea o adeverintã”, a spus Dogaru. Primarul a replicat cu o adresã primitã de la Ministerul de Interne, prin care documentul cu pricina era impus ca obligatoriu între conditiile pentru participantii la licitatiile pentru transportul public de persoane. „Domnule Dogaru, dumneavoastrã îmi dati un sfat despre ce trebuie sã pun în cerinte, iar Ministerul de Interne îmi dã o adresã oficialã, prin care mã obligã sã pun conditia asta. Dumneavoastrã pe cine credeti cã voi asculta eu?!”, a spus primarul. 30 de minute s-au ciorovãit unii cu altii, ba a mai venit si un alt patron de firmã de transport ca sã îsi spunã pãsul. „Dacã aveti neclaritãti, trimiteti o adresã pentru clarificare, iar eu fac adresã oficialã la Bucuresti, ca sã vedem ce spun ei. Altã solutie nu este”, a spus primarul Ioan Ciupilan.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.