Băncile din România estimează că vor continua să înăsprească condițiile de acordare a creditelor ipotecare către populație în cel de-al treilea trimestru al acestui an, tendință care a început odată cu intrarea în vigoare a legii dării în plată prin majorarea de către bănci a avansului pentru acest gen de credite, potrivit unui sondaj publicat marți de Banca Națională a României (BNR).
Majoritatea băncilor au crescut avansul pentru creditele ipotecare începând cu luna mai, când a intrat în vigoare legea dării în plată, care permite românilor ce au cumpărat locuințe pe credit să scape de datorii dacă cedează casele băncilor. Avansurile au crescut, în general, de la 15% la 30-40%, scrie News.ro.
Tendința va continua și în perioada iulie-septembrie, dar cu o intensitate mai redusă, având în vedere că unele bănci au început să reducă avansul solicitat.
”Pentru următoarele trei luni, instituțiile de credit preconizează o continuare a tendinței de înăsprire a standardelor aferente împrumuturilor pentru achiziția de locuințe și terenuri, însă cu o intensitate mai redusă, iar în cazul creditelor pentru consum, acestea estimează menținerea constantă a condițiilor de creditare”, se arată în raportul BNR.