ÎNTÂLNIRE… Vutcãneni din Moldova toatã s-au adunat duminicã, pentru o nouã manifestare dedicatã celor care au fãcut si încã mai fac mândrã comuna. Vorbim, desigur, de “Duminica W – Vaslui – Vutcani”, un eveniment ce si-a propus încã de la prima editie sã se desfãsoare ca o întâlnire prieteneascã si de suflet între vutcãnenii care, într-un fel sau altul, promoveazã comuna. Manifestarea a debutat cu un moment de reculegere în memoria cadrelor didactice care au trecut în nefiintã. Apoi s-au înmânat premii, diplome si medalii elevilor Voicu Mirela Valentina, Hautã Cristina Nicoleta si Mititelu Roxana, precum si profesorilor Aurelia Florea si Valentin Vicol. Din programul evenimentului au mai fãcut parte prezentarea unei personalitãti vutcãnene – boierul Constantin Corbu, ctitorul bisericii din Mãlãiesti, precum si o tombolã cu premii frumos mirositoare – pernute în forma tãrii noastre, pline cu flori de lavandã. Cu aceastã ocazie, Nicutã Marcu, directorul Oficiului Judetean de Postã (OJP), a donat muzeului din comunã 20 de colectii de ziare. Atmosfera a fost întretinutã de cântece la fluier, interpretate de Corneliu Diaconu, si la chitarã, de Cosmin Vãtãmanu.
Povestea “Duminicii W” a început cu multi ani în urmã, pe când Aurel Anton, director în cadrul Consiliului Judetean Vaslui, si Nicutã Marcu, directorul OJP, au plãnuit sã organizeze o întâlnire cu vutcãnenii lor. De câte ori se gãseau, se întrebau unul pe celãlalt cum si unde sã organizeze. Asta pânã în urmã cu trei ani de zile, când si-au propus sã nu mai amâne marea întâlnire. Au întocmit o listã cu vutcãnenii care sunt în Vaslui si au început pregãtirile. “Am vãzut cã lumea a fost foarte multumitã de aceastã întâlnire si asta ne-a dat un imbold important de a continua si de a face din acest eveniment unul de traditie din comuna Vutcani. Din câte stiu, este si singurul din zonã, nu am mai auzit sã existe o astfel de întânire”, ne-a spus Aurel Anton.