- Advertisement -
CAPTURA…Polițiști de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița au depistat și reținut o femeie, cetățean moldovean, urmărită internaționa. Pe numele acesteia a fost emisă o alertă de punere în aplicare al unui mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 6 ani, de către autoritățile din Portugalia. Astfel, în data de 5 septembrie, în jurul orei 02.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Albița, județul Vaslui, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților necesare trecerii frontierei de stat, pentru a intra în țară, cetățeanul moldovean Dorina T., în vârstă de 56 de ani, pasageră într-un un autoturism marca Nissan înmatriculat în Republica Moldova. La controlul specific, polițiștii de frontieră au constatat că pe numele femeii era emisă, de către autoritățile din Portugalia, o alertă de punere în aplicare a unui mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 6 ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de corupție pasivă, delapidare, complicitate la trecere și ședere ilegală pe teritoriul Portugaliei, fals în înscrisuri oficiale și uz de fals. În fapt, autoritățile portugheze au stabilit faptul că femeia a fondat la Lisabona o asociație internațională, prin intermediul căreia asigura invitații la diverse evenimente cetățenilor moldoveni care vroiau șă ajungă și să rămână pe teritoriul Portugaliei. Astfel, anchetatorii portughezi au stabilit că femeia era coordonatoarea unei rețele trafic de migranți, din care făceau parte 28 de persoane. Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigații Criminale a I.P.J. Vaslui, în vederea luării măsurilor ce se impun.
- Advertisement -