Un foarte important şi aşteptat concert de către tineri, pe care trebuia să-l susţină vineri seară la Sunrise Ciric cunoscutul artist internaţional de origine columbiană J Balvin, a fost anulat intempestiv, creând un scandal imens. Iar persoanele care au plătit bilete au şi acum probleme cu recuperarea banilor plătiţi. În spatele organizării acestui eveniment se ascunde o posibilă înşelăciune comisă de trei tineri, în care victime au fost, pe lângă sutele de ieşeni care au cumpărat bilete, şi câteva dintre localurile cele mai cunoscute din capitala Moldovei. Cu o săptămână înainte ca evenimentul să aibă loc, cel care strânsese banii nu a mai răspuns la telefoane din partea nimănui, iar cu două zile înainte de concert event-ul de pe reţeaua de socializare Facebook a fost şters, şi ieşenii au început să îşi pună întrebări dacă evenimentul se va mai organiza sau nu, dar şi dacă îşi vor recupera banii pe care i-au dat pe bilete. Temerile lor s-au adeverit în totalitate. Pe fir a intrat şi Poliţia.
La începutul lunii august, Cătălin George Chirica, cu buletin de Timişoara, liderul trupei de organizatori de spectacole din care mai fac parte Dragoş Asaftei şi Bogdan Costin Boz, din Iaşi, şi care ar fi trebuit să fie PR-ul grupului, reprezentând o companie intitulată Concept Event, au luat legătura cu mai multe localuri din Iaşi pentru a-şi promova un eveniment ce trebuia să aibă loc pe 26 august la Sunrise Pool, unde trebuia să cânte cunoscutul artist J Balvin. Ei au încheiat două parteneriate, cu Corner Bar şi cu Tasha Spa, pentru a putea recomanda localurile respective ca fiind locuri de unde ieşenii interesaţi de concert îşi puteau achiziţiona oricând bilete.
Cu o săptămână înainte ca evenimentul să aibă loc, după ce localul fusese deja rezervat şi se vânduseră peste 300 de bilete, aproape 200 doar la Corner Bar, unul dintre organizatori, Bogdan Costin Boz, a început să le spună celor care se interesau de eveniment că George Cătălin Chirica, colegul său, a dispărut cu banii şi că evenimentul nu se mai poate organiza. „Dat fiind faptul că domnul Cătălin George Chirica a plecat cu toţi banii încasaţi din bilete şi nimeni nu mai poate da de el, s-a întocmit plângere penală împotriva lui, însă evenimentele au trebuit anulate din imposibilitatea de a susţine costurile de organizare. Începând de luni (n.red. 22 august) nimeni nu mai poate da de el“, a spus Boz într-un mesaj transmis unuia dintre ieşenii revoltaţi.
- Advertisement -
- Advertisement -