Florica Decusearã: “acest steag reprezintã suferinta noastrã prin despãrtirea Prutului”

LIMBA NOASTRÃ… Vasluianca Florica Decusearã îsi aminteste astãzi, 29 august, cum a fost în urmã cu 27 ani, la Mitingul pentru Limba Românã din Chisinãu. Este unul din cei cinci români care au participat la aceastã manifestare istoricã pentru moldoveni si unul dintre sutele de românii legati de sânge de românii de peste Prut. Pe 27 august, aproximativ 750.000 de oameni s-au întrunit în cadrul Marii Adunãri Nationale de la Chisinãu, pentru a cere declararea limbii române ca limbã de stat si trecerea la grafia latinã în Republica Sovieticã Socialistã Moldova (RSSM). Sub acest impuls, pe 29 august 1989, se deschid lucrãrile celei de-a XIII-a sesiuni a Sovietului Suprem din RSSM, care dureazã pânã pe 1 septembrie.

“Pe 29 august 1989, la Chisinãu, la statuia lui Stefan cel Mare, a fost mare miting pentru Limba Românã. Am fost martor. Foarte multi basarabeni au participat. Din România, am fost doar patru adulti si un copil. Acest steag e de acolo, îl pãstrez de 27 ani. Mi l-a dat un basarabean care plângea atunci când mi l-a înmânat. Mos Grigore îl chema. Mi- spus: < >. I-am rãspuns < îl duc, promit!>>. Apoi mi-a mai zis < >. Crezul basarabenilor cã se vor uni cu românii a fost nemaipomenit. M-a impresionat, lumea a stat si a dormit noaptea în parc, foarte multi tineri aveau concarde cu tricolor, cântau multe melodii românesti. Îmi aduc aminte cã verisoara mea a luat atunci câteva bilete la < >, la un spectacol dedicat limbii române, au participat Anastasia Lazariuc si Mihai Constantinescu. Atât au fluturat steagurile tricolore de ziceai cã nu e adevãrat. Foarte multã lume…”, îsi aminteste Florica Decusearã.

“Pãsãricã, mutã-ti cuibul”

“Si românii au suferit pentru închiderea Prutului. A fost o durere atât de mare despãrtirea asta încât nu am cuvinte sã exprim. Tin minte cã cu chiu cu vai au reusit sã o aducã pe sora tatãlui meu din Basarabia, o chema Digala. Mereu cânta cu patos si suflet < >. Poate la prima vedere versurile sunt banale, însã au o profunzime deosebitã: < >. Nu întelegeam de ce cânta mereu cântecul ãsta, iar la un moment dat l-am întrebat pe bunicul. Explicatia a fost teribilã, pentru cã ei au vrut sã o aducã în România, mama, tata, bunicu’ vorbiserã chiar si cu un deputat sã o ajute sã se mute aici, da’ ea a zis cã nu poate pleca de acolo, pentru cã dupã ce s-a închis Prutul si a rãmas singurã, sotul ei a fost trimis în Siberia, si-a fãcut viata ei acolo. Rude, copii. Bunicu’ mi-a zis cã ea nu vrea sã plece de acolo si cã o sã vinã mai des în România. Si, într-adevãr, venea…”

“Vechimea acestui steag mã face sã cred cã Basarabia se va uni la un moment dat cu România”

“Însãsi revederea de la Podul cu flori a fost o tragedie cumplitã. Oamenii treceau Prutul fãrã sã spunã un cuvânt, le siroiau lacrimile pe obraz, tãcerea lor exprima durere. Vechimea acestui steag mã face sã cred cã Basarabia se va uni la un moment dat cu România. Pãcat cã oficialitãtile nu au fãcut o înlesnire mai usoarã a trecerii Prutului. Ati vãzut cã moldovenii îsi fac buletin de România cu duiumul, desi nu stau aici. Am fost în Italia si am întâlnit o grãmadã de basarabeni. Fiind o tarã micã, ei ca popor nu pot face unirea si va spun si de ce. Mare parte din cei care au avut functii sunt rusi. Rusii au avut case, bani, bineînteles cã ei nu au niciun interes…”, a conchis Florica Decusearã.