În această dimineaţă cursele Blue Air cu plecare din Bucureşti Otopeni au avut întârzieri totale de 800 de minute.
Compania a operat 11 zboruri şi, din motive independente de ei, dar care ţin de infrastructură noului terminal al Aeroportului Internaţional Henri Coandă (Otopeni), aceste întârzieri nu au putut fi evitate.
În plus, plecarea cu întârziere a primelor zboruri ale zilei va afecta major şi restul operării de astăzi, 24 august 2016. În total astăzi vor fi afectaţi peste 6100 de pasageri de întârzieri mai mari de 60 de minute.
Blue Air şi-a cerut scuze faţă de pasagerii săi şi le-a cerut autorităţilor competente să ia măsurile care se impun pentru eliminarea problemelor de care se lovesc zi de zi în desfăşurarea activităţii pe Aeroportului Internaţional Henri Coandă (Otopeni).
Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/probleme-pentru-blue-air-zborurile-au-avut-astazi-peste-800-de-minute-intarziere-care-este-motivul_1973953.html#ixzz4IF1cXCyD
Follow us: @realitatea on Twitter