UPDATE:
Polițiștii au examinat trupul neînsuflețit al bătrânului găsit mort și, la o primă evaluare, nu s-au constatat urme de violență. „I s-au găsit asupra sa toate bunurile pe care le deținea. In apropierea sa au fost găsite chiar și lemnele uscate pe care acesta le strânsese. Trupul bătrânului a fost găsit la 3 km de locuința sa. S-a dispus efectuarea necropsiei, pentru a determina cu exactitate cauza morții”, a delarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Loredana David.
„Din păcate, bătrânul a fost găsit, dar este mort. Nu știu la acest moment să vă dau mai multe detalii despre modul în care a decedat. O echipă de criminaliști au izolat zona și efectuează cercetări. Noi am retras toată echipa de căutare din pădure și lăsam în seama Poliției acest caz”, a declarat Mircea Gologan, suprefectul județului, cel care a coordonat echipa de căutare. Primărița comunei Zorleni, Paula Hultoană, a mobilizat o echipă de oameni din comună, care au participat la căutări alături de jandarmi, ISU și polițiști. Aceasta a fost și ea în fruntea oamenilor. „Am auzit și noi vestea că Bălan Gheorghe a fost găsit decedat lângă calea ferată. Noi, cei care îl căutam, eram în partea cealaltă a pădurii. Ne poare foarte rău, am fi vrut să îl găsit în viață. Le mulțumesc tutoror celor din comună, care ne-au ajutat la căutări”, a declarat primariță Paula Hultoana.
Forțe impresionante caută, la Zorleni, un bătrân dispărut în pădure!