Miercuri, bacauanii au fost in rând cu lumea civilizata doar timp de câteva ore, cât a curs apa la robinete. Adica pâna in jur de orele prânzului când a venit anuntul bomba: s-a produs o noua avarie la conducta de apa, când tocmai spuneam ca s-a remediat cea de luni noapte, de la Barati.
Practic, la reumplere, controlata spun autoritatile, a retelei de 20 de kilometri cu apa, segmentul unde aceasta a fost subreda a cedat. De aceasta data s-a intâmplat la Stejaru, comuna Scorteni, dar, putea fi in oricare punct al traseului care n-a fost prins la reabilitare, in acelasi timp cu prima investitie majora pe apa, finalizata in 2010, executata cu fonduri europene.
„De aceasta data, n-a plesnit un manson, ci teava cu totul, armatura conductei este pe câmp. Este un tronson serios de retea care trebuie inlocuit. Avaria este foarte serioasa si estimez ca trei zile nu vom avea apa”, a anuntat inca de ieri, de cum a ajuns la Stejaru, primarul Bacaului Cosmin Necula.
sursa: http://www.desteptarea.ro/avarie-cu-repetitie-bacaul-intra-in-a-treia-zi-fara-apa/