Echipajul feminin de 8+1 al României a câştigat, sâmbătă, medalia de bronz în cadrul întrecerilor de canotaj de la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro. Aceasta este a patra medalie pentru delegaţia României şi a doua de bronz.
Echipajul României, format din Roxana Cogianu, Ioana Strungaru, Mihaela Petrilă, Iuliana Popa, Mădălina Bereş, Laura Oprea, Adelina Bogus, Andreea Boghian şi Daniela Druncea, a încheiat finala pe locul trei, cu timpul de şase minute, patru secunde şi zece sutimi.
Medalia de aur a revenit Statelor Unite ale Americii (6:01.49), iar argintul a revenit Marii Britanii (6:03.98).
Delegaţia României se află la a patra medalie la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, după aurul în proba pe echipe la spadă feminin, argintul obţinut de perechea Florin Mergea/Horia Tecău în proba de dublu la tenis şi bronzul câştigat de halterofilul Gabriel Sâncrăian la categoria 85 de kilograme.
Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/o-noua-victorie-la-rio-2016-la-canotaj-echipajul-feminin-de-8-1-al-romaniei-medalie-de-bronz_1970144.html#ixzz4HEoCXZEM
Follow us: @realitatea on Twitter