spot_img
spot_img
-1.3 C
Vaslui
13-ian.-2025

Andrei, un tânăr din Moara Domnească, a murit într-un teribil accident

- Advertisement -

TERIBILISM… Accident groaznic la Moara Domnească. Un tânăr de 22 de ani a murit sub fiarele contorsionate ale mașinii, după ce s-a răsturnat într-u șanț de pe marginea drumului național. Andrei Vârlan venea din Vaslui după o noapte de pomină petrecută într-o discotecă din oraș. Se pare că acesta era sub influența băuturilor alcoolice.  A murit la câteva clipe după ce a fost scos din mașină de un localnic.  Echipa de pe ambulanța sosită la fața locului nu a mai avut ce face. A constatat doar decesul. După accident, zeci de tineri au aprins lumânări la locul unde Andrei a dispărut.

După o seară petrecută într-un  club din Vaslui,  Andrei Vârlan a plecat spre casă. Era fără mașină. A ajuns acasă în jurul orei 4,30. Era băut și foarte furios. Nimeni nu știe de ce. S-a urcat în mașina Smart și a plecat înapoi spre oraș. In fața spitalului, conform declarației unui martor, s-a întors  spre Moara Domnească. Probabil moartea l-a chemat. A mai mers câțiva kilometri și a intrat într-un cap de pod. S-a dat de vreo trei ori peste cap. A fost aruncat din mașină în șanț și acest lucru i-a fost fatal. Probabil și-a fracturat gâtul. Martorii veniți la locul accidentului au povestit că nu-i curgea sânge. „Noi stăm peste drum de locul unde s-a produs accidentul. S-a auzit o bubuitură. Era ora 5,30 dimineața. Ne-am speriat și am ieșit să vedem ce s-a întâmplat. Am văzut un tânăr căzut în șanț. Nu avea sânge, decât un pic în colțul gurii. Oamenii l-au luat din șanț și l-au așezat pe marginea drumului. Atunci a început să-i curgă sânge de după cap. Vedeți că a rămas o pată și pe asfalt”, ne-a declarat o localnică.

Mașina lui Andrei era a patronului de la Udi Aluminiu din Muntenii de Jos

Nimeni nu-și explică de ce Andrei a plecat înapoi spre oraș. Cert e că era foarte supărat. Probabil la discotecă a avut o dispută cu cineva sau a aflat vreo veste care l-a dat peste cap. La fel de misterios e și faptul că acesta a întors mașina inexplicabil în fața spitalului. „Nu știu ce s-a întâmplat cu băiatul acesta, dar e ceva necurat. Dimineață mi-a spus șoferul de pe microbuz de accident și că a aflat de la vânzătoarea de la magazinul de la poarta spitalului că l-a văzut când s-a întors cu mașina. Mașina eu am adus-o din Germania, pentru patronul de la UDI ALUMINIU. Sora băiatului e căsătorită cu un nepot de-al acestuia. Mașina o purta Andrei și uite acum a murit strivit în această mașină. Imi pare rău de băiat”, a spus un șofer care deține o mașină cu care transportă materiale de construcții.

Primarul comunei Văleni regretă dispariția prematură a lui Andrei

In mașina rămasă pe marginea drumului se mai vedeau pantofii tip sport ai tânărului care a pierit în accident. Pe scaunul din dreapta era vitezomentrul. Acul era oprit la viteza de 30 km/h. Nimeni  nu știe ce viteză a avut Andrei când a avut loc accidentul, însă după cum a alunecat prin șanț, după ce s-a izbit violent de capul de pod, probabil că avea peste 100 km/h. Polițiștii urmează să stabilească exact aceste detalii. Primarul comunei, Radu Beligan, e trist. Un tânăr cu perspectivă a pierit. „E greu pentru mine ca primar să aflu că un tânăr frumos și cu perspectivă s-a prăpădit. S-a dus săracul lângă mama lui, care a murit cu ceva timp în urmă după ce a suferit mult de pe urma unui cancer. Tatăl său lucrează în străinătate. Acum era acasă. Băiatul era unul cuminte. Mă mir că cei prezenți au spus că mirosea a alcool în mașină. Va fi greu pentru familie să treacă peste acest moment”,  a mai spus primarul Radu Beligan.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.