spot_img
spot_img
-1.3 C
Vaslui
13-ian.-2025

Firma unui baron PSD buzoian, afaceri „peste pod”, în Vrancea

- Advertisement -

Firma de casă a fostului baron PSD de Buzău, Victor Mocanu, şi cea a fostului coleg de facultate al ex-ministrului Iulian Matache au dat „mană cu mană” pentru afaceri în Vrancea
Conferic SRL, firma de casă a fostului baron pesedist de Buzău Victor Mocanu a intrat pe piaţa afacerilor cu bani publici din Vrancea, obţinând un contract de peste 1,1 milioane de lei de la Consiliul Judeţean. În asociere cu o altă companie controversată din Bucureşti, Global Service Proiect SRL, buzoienii au câştigat o licitaţie pentru proiectare, asistenţă tehnică şi execuţie lucrări la podul de peste pârâul Pietroasa din comuna Vârteşcoiu. Conferic s-a clasat pe primul loc, fiind declarată câştigătoare având cel mai bun preţ dintre cei cinci operatori economici care au depus oferte la Consiliul Judeţean.

Asocierea formată din Conferic SRL din Buzău şi Global Service Proiect SRL vor proiecta şi vor executa lucrările de reabilitare a podului de peste pârâul Pietroasa, în comuna Vârteşcoiu. Prestaţia se va derula pe o perioadă de trei ani iar costurile sale se vor ridica la 1,12 milioane de lei sumă la care se adaugă TVA.
Contractul având ca obiect elaborarea documentaţiei tehnice, asigurarea asistenţei tehnice din partea proiectantului şi execuţia lucrărilor aferente investiţiei „Consolidare şi reabilitare pod din beton armat pe DJ 205B, km. 22A600, peste pârâul Pietroasa, comuna Varteşcoiu, judeţul Vrancea“ a fost scos la licitaţie în luna februarie. Autoritatea Contractantă, Consiliul Judeţean, a estimat valoarea lucrărilor la 1.537.472 lei plus TVA iar perioada de execuţie la 35 de luni la care se adaugă încă o lună pentru elaborarea documentaţiei tehnice. Suma a fost defalcată pe activităţi după cum urmează: – 26.500 lei pentru servicii de proiectare şi elaborare documentaţii pentru autorizaţia de construire, acorduri şi avize; – 6.375 lei pentru asistenţă tehnică din partea proiectantului; – 1.268.455 lei pentru execuţie lucrări; 137.333 lei cheltuieli diverse şi neprevăzute.
În afară de Conferic SRL şi Global Service Proiect SRL au mai depus oferte un număr de patru asocieri de operatori economici, respectiv Camino Construct SRL Bacău – HVID Consulting Grup SRL Bucureşti având ca terţ susţinător pe Ratelen Construct SRL, comuna Cetăţeni, Argeş, Construcţii Feroviare Drumuri Poduri SRL Buzău – Rutier Conex SRL Bacău, Podgoria SRL Coteşti – Alma Consulting SRL Focşani, C-on Trust Engineering SRL cu subcontractant Transproiect 2001 SA şi terţi susţinători Pap Construct Internaţional SRL şi IPTANA SA .
Camino Construct SRL Bacău execută în Vrancea, având ca beneficiar tot CJ, lucrările pentru podul din beton armat de peste pârâul Vizăuţi, în comuna Vizantea Livezi. Lucrarea are o valoare de 1,9 milioane de lei şi va fi recepţionată peste aproximativ doi ani.

sursa: http://www.ziaruldevrancea.ro/economic/1588832734-firma-unui-baron-psd-buzoian%2C-afaceri-%E2%80%9Epeste-pod%E2%80%9D%2C-%C3%AEn-vrancea.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.