PERICOL PUBLIC PE MOPEDE Doi bãrbati, ambii din zona Bârlad, au fost identificati în trafic conducând mopede total în afara legii. Unul circula fãrã a poseda permis de conducere prin Husi, iar cel de-al doilea circula prin Bârlad cu un moped neînregistrat, bãrbatul neavând permis de conducere, fiind si sub influenta alcoolului. Ambii s-au ales cu dosare penale pentru sãvârsirea de infractiuni în trafic.
Politistii Biroului Rutier Husi, care se aflau pe strada Soseaua Husi – Stãnilesti, au oprit pentru control un moped condus de cãtre Cristi R., de 21 de ani, domiciliat în municipiul Bârlad. În urma verificãrilor efectuate de politisti în bazele de date privind detinãtorii de permise auto s-a stabilit faptul cã tânãrul nu detine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauzã a fost întocmit dosar penal sub aspectul sãvârsirii infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fãrã permis de conducere. Tot ieri, politistii bârlãdeni de la Biroul Rutier l-au identificat în trafic pe Viorel D., de 36 de ani, din comuna Fruntiseni, care se deplasa cu un moped neînregistrat pe strada General Vasile Milea, din municipiul Bârlad. Întrucât conducãtorul mopedului emana halenã alcoolicã, a fost testat de politisti cu aparatul alcooltest rezultând o valoare de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat (adicã o alcoolemie de 2 la mie în sânge!). “În urma verificãrilor efectuate în baza de date privind detinãtorii de permise auto s-a stabilit faptul cã bãrbatul nu posedã permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. “În cauzã, politistii au întocmit dosar de cercetare penalã sub aspectul sãvârsirii infractiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, fãrã a poseda permis de conducere si având o alcoolemie peste limita legalã”, a precizat Loredana David, purtãtorul de cuvânt al IPJ Valsui.