Cele peste 150 de proiecte din domeniul eficientei energetice si protejãrii mediului înregistrate pe platforma energyglobe.ro pânã la termenul limitã, 15 iulie, vor fi evaluate de cãtre un juriu format din cinci experti independenti, cu o vastã experientã în sectorul energetic local si international: Rãzvan Nicolescu (Energy Executive Lead Advisor în cadrul Delloite Central Europe, fost ministru delegat al Energiei), Matthias Schmuderer (expert compania germanã Enerbasics, specializatã în consultanta pentru sectorul energetic), Mihai Albulescu (conferentiar universitar la Universitatea de Petrol si Gaze Ploiesti, fost secretar de stat la Ministerul Energiei), Adrian Dumitru Tantãu (profesor la Academia de Studii Economice Bucuresti, Departamentul UNESCO pentru Administrarea Afacerilor si coordonator al Programului de tip MBA Entrepreneurship and Business Administration in Energy), Silvia Vlãsceanu (doctor în energeticã, membru al Consiliului Consultativ al ANRE si membru al Consiliului Economic si Social al României). Dupã analizarea fiecãrui proiect în parte, membrii juriului vor întocmi o listã scurtã cu cele mai bune proiecte în fiecare dintre cele cinci categorii, iar dintre acestea le vor alege pe cele care vor cîstiga respectivele categorii. Departajarea se va realiza pe baza unor criterii de evaluare, fiecare cu procentajele sale, care iau în calcul atractivitatea proiectului, gradul sãu de inovare, potentialul de replicare a respectivei initiative si componenta legatã de eficienta energeticã. De asemenea, rolul juriului va fi sã nominalizeze cîstigãtorul general al competitiei, cel care va reprezenta România la etapa internationalã a Energy Globe Award, programatã în 2017 la Monaco. Cele cinci categorii din competitie sunt: Companii, Municipalitãti, Do it yourself, Tineret si Idei. Dacã în primele patru categorii sunt eligibile proiectele aflate în diverse faze de realizare, în cea de-a cincea categorie vor fi incluse doar acele initiative sau idei încã neimplementate. Eventualul cîstigãtor al acestei din urmã categorii ar putea obtine, din partea E.ON sau a unor parteneri ai competitiei, sustinere pentru a-si pune ideea în practicã. Proiectele cîstigãtoare vor fi recompensate cu premii valoroase, vor fi promovate si se vor bucura de un larg interes din partea opiniei publice. Decernarea premiilor va avea loc în cadrul unei Gale organizate în luna octombrie la Bucuresti. Termenul limitã pentru înscrierea proiectelor si a ideilor din domeniul eficientei energetice si al protejãrii mediului în cadrul competitiei E.ON Energy Globe Award România a fost prelungit de la 30 iunie pânã la 15 iulie, pentru a da posibilitatea cât mai multor titulari de astfel de initiative sã le înregistreze în concurs. Competitia este deschisã pentru orice persoanã fizicã sau juridicã din România, precum comune, municipalitãti, societãti comerciale, institutii stiintifice si de cercetare, organizatii de stat, organizatii neguvernamentale, scoli sau universitãti. Cinci experti independenti, cu o vastã experientã în domeniul energetic, vor evalua proiectele si initiativele primite din întreaga tarã. Pânã la termenul limitã, 15 iulie, pe platforma energyglobe.ro au fost înregistrate peste 150 de proiecte. Cîstigãtorii celor cinci categorii din concurs vor primi premii importante acordate de partenerii competitiei.
Despre Energy Globe Award
Energy Globe Award (EGA), cea mai importantã competitie la nivel international din domeniul eficientei energetice si protejãrii mediului înconjurãtor, cu o traditie de aproape douã decenii, este organizatã în România, în premierã, de cãtre compania E.ON. Din 2016, România intrã în familia celor peste 170 de tãri din întreaga lume unde este premiatã, prin intermediul Energy Globe Award, excelenta în domeniul eficientei energetice, protejãrii mediului si promovãrii resurselor regenerabile. Energy Globe Award (www.energyglobe.info) a fost creat în 1999 de pionierul în domeniul energiei, austriacul Wolfgang Neumann, iar în acest moment este cel mai important premiu din lume pentru solutii de economisire a energiei si protectia mediului, putând fi considerat un Oscar pentru ecologie.