spot_img
spot_img
1.2 C
Vaslui
26-dec.-2024

Evenimentele din Turcia au perturbat Tabãra arheologicã de la Polocin!(FOTO)

- Advertisement -

ANULARE Din cauza evenimentelor din Turcia, unde a avut loc o loviturã de stat dejucatã de conducerea tãrii aleasã în mod democratic, patru copii din tãrile care participã la Tabãra arheologicã de la Polocin, din cei 12 care erau anuntati, nu au putut fi prezenti la deschiderea oficialã anuntatã ieri, 17 iulie, la Muzeul “Vasile Pârvan” din Bârlad. “S-a decis anularea deschiderii de la muzeu, pentru cã sunt copii din Turcia si tãrile asiatice, care nu au putut ajunge pe 16-17 iulie, din cauza evenimentelor din Turcia”, a precizat Liliana Filip, presedinta Rotary Club Bârlad din acest an. Tabãra nu se anuleazã, deschiderea oficialã a fost reprogramatã. Cei patru tineri, cu vârste între 19 si 20 de ani, din Turcia, Egipt si Taiwan, vor ajunge, pe rând, pânã marti dimineatã, în Tabãra de la Polocin.

Tabãra Internationalã de Arheologie – aflatã la cea de a VIII-a editie – este realizatã în cadrul unui proiect mai amplu, initiat de cãtre Clubul Rotary din Bârlad, cu sprijinul Universitãtii “Al. I. Cuza” din Iasi, activitãtile arheologice fiind coordonate de prof. Mircea Mamalaucã, directorul Muzeului “Vasile Pârvan” din Bârlad. Tabãra arheologicã ar trebui sã se bucure anul acesta de prezenta a 12 elevi si studenti din zece tãri: Franta, Turcia, Israel, Taiwan, Egipt, Rusia, Italia, Spania, Polonia si România. Ca de obicei, membrii clubului Rotary Bârlad sponsorizeazã un elev din Bârlad, cu rezultate remarcabile la învãtãturã, anul acest fiind sponsorizat Marian Ciprian Bordeianu, de la Liceul “Mihai Eminescu” din Bârlad. Din nefericire, pentru cã evenimentele din Turcia au perturbat zborurile cãtre toate tãrile, patru dintre tinerii care urmau sã vinã pânã pe 16 iulie sau 17 iulie, la Bârlad, un turc, doi taiwanezi si un egiptean, nu au putut ajunge, fiind toti blocati în Aeroportul Ataturk din Istanbul, timp de câteva zeci de ore. La deschiderea oficialã a Taberei Internationale de la Polocin, au participat doar opt tineri, cu vârste între 16 si 19 ani, din Franta, Italia, Polonia, Rusia, Israel si România. Liliana Filip, care este anul acesta presedinta Clubului Rotary din Bârlad, a precizat cã si ceilalti patru tineri, cu vârste între 19 si 20 de ani, din Taiwan, Turcia si Egipt, vor veni în cel mult douã zile.

Deschidere cu .. reguli!

Participantilor la tabãra internationalã li s-a distribuit o brosurã, în care în afarã de harta României si telefoanele organizatorilor, au primit instructiuni clare de comportare în tabãrã. Printre instructiuni se aflã una foarte clarã: fãrã tigãri, alcool si droguri în tabãrã! Copiii au fost bine întâmpinati de rotarienii bârlãdeni, au fost cazati douã nopti la membrii clubului rotarian din Bârlad. “Aceastã Tabãrã se înscrie într-un context mai larg al programului Rotary International de schimb de tineri, program promovat din anul 2007 de cãtre clubul nostru, pe trei directii: organizarea Taberei Internationale de Arheologie de la Polocin , sponsorizarea an de an a plecãrii în tabere din întreaga lume a unor elevi cu rezultate deosebite la învãtãturã, programul de schimb de tineri pe termen lung, desfãsurat pe perioada unui an, în care tineri din Bârlad au plecat în tãri ca SUA si Brazilia, dar si prin care am gãzduit tineri din aceste tãri. Tinerii care sunt acum în Tabãra de la Polocin vor beneficia de ateliere de teatru, vizite la liceele din Bârlad, vizitã în capitala Moldovei, Iasi, vizite la familiile rotariene, vizite în Bucovina, precum si în tarã”, a precizat Liliana Filip. Tinerii strãini prezenti au precizat cã sunt bucurosi de participarea la aceastã tabãrã si mai ales cã vor cunoaste România, despre care nu stiu aproape nimic. Dupã prezentarea fiecãruia si schimbul de plachete între Rotary Bârlad si cluburile Rotary ale tãrilor participante, tinerii au trecut la partea cea mai frumoasã: socializarea!

Evenimentele din Turcia au îngrozit bârlãdenii care locuiesc la Istanbul!

Lovitura de stat din Turcia a îngrozit si pe românii care, prin cãsãtorie, stau în Istanbul sau Ankara si care nu sunt obisnuiti cu astfel de evenimente, asa cum sunt turcii, care din 1920, de când Ataturk a întemeiat Turcia Modernã, au trecut prin patru asemenea lovituri de stat. Mirela, din Bârlad, cãsãtoritã de multi ani cu un cetãtean turc, care locuieste la Istanbul, chiar lângã Aeroportul International “Ataturk”, ne-a precizat cã s-a speriat foarte tare. Are la ea în vizitã rudele din Bârlad, iar când a început sã se tragã, au înlemnit. “Foarte tare ne-am speriat! S-a închis si lumina, afarã se auzea cum se trage si din aer, si de la sol, se auzeau tancuri, explozii, oameni strigând, televizorul nu functiona, nu mai aveam Internet, retelele de socializare erau închise, parcã era sfârsitul lumii. Sora mea era cumplit de speriatã. Autoritãtile au oprit tot, nu stiam nimic din ce era afarã. Când a venit curentul, erau doar douã posturi la televizor, cele apartinând statului turc, care prezentau trunchiat tot ce se întâmpla. Ca sã nu ne panicãm. Cine iesea afarã era împuscat. A fost teroare, n-am dormit toatã noaptea de vineri spre sâmbãtã! Au murit mult mai multi decât s-a anuntat oficial! Au murit multi politisti, foarte multi soldati! Acum s-au mai linistit evenimentele, dar tot nu putem iesi din casã. Rudele mele vor pleca în tarã imediat cum se linistesc putin si se dã drumul la zborurile spre Bucuresti. Acum este foarte aglomerat în Aeroport”, a spus Mirela pentru cotidianul nostru.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.