– spune prof.univ.dr. Neculai Lupu, rectorul Universitatii „George Bacovia” din Bacau
– Universitatea „George Bacovia” din Bacau. O universitate privata, infiintata cu mari ambitii, in 1992. Au trecut de atunci 24 de ani. Cu suisuri si coborâsuri, cu bune si rele, institutia de invatamânt superior bacauana a rezistat. Mai are forta Universitatea „George Bacovia”?
– Da. Important este ca inca mai suntem aici. Suntem aici si avem planuri mari. Toti suntem concentrati acum pe admitere. Lucram deja la noi programe de pregatire continua a adultilor, sub forma de cursuri post-universitare, de initiere intr-o profesie, de perfectionare si de specializare, finantate de Ministerul Muncii. Vrem sa accesam si noi fonduri, e mult de lucru. Am plecat la drum, inca de la inceput, cu respectarea principiilor de baza din Cartea Alba ( programul de dezvoltare a invatamântului superior pâna in anul 2025) si anume principiul personalizarii, principiul diversificarii si principiul transparentei. Personalizarea are in centrul atentiei atât studentul, cât si profesorul, in sensul ca pe fiecare trebuie sa-l primim ca atare, fiecarui student sa-i dezvoltam personalitatea, sa simta si el ca este cineva, dar si sa-i asiguram conditiile care sa raspunda in mod direct si imediat nevoilor lui. Al doilea principiu il completeaza pe primul si se refera la diversificarea programelor, in baza autonomiei universitare, prin dezvoltarea de activitati si cursuri universitare colaterale, de dezvoltare in directii diverse, in functie de ce cere piata de munca locala. Iar transparenta e tot ce inseamna transferul de informatii directe intre universitate si studenti.
– An de an in universitate au fost schimbari, reorganizari, noi politici administrative, mai ales ca vorbim de o entitate care se autofinanteaza. Cum va orientati, acum, noilor cerinte? Ce strategii intentionati sa aplicati pentru a-i atrage spre studiu pe tineri?
– Da. Asa este. Universitatea noastra are deja o istorie, un trecut si un prezent, va avea si un viitor, asta e clar. Intotdeauna insa, in centrul acestei institutii a stat studentul. E adevarat ca numarul studentilor a scazut de la an la an. Daca prin anii 2008 – 2010 aveam 3.000 de studenti, acum nu mai este tot asa. Insa nu e neaparat vina noastra, a cadrelor didactice universitare. Trebuie sa vedem realitatea si faptul ca in intreaga tara a scazut numarul elevilor, a scazut numarul celor care iau examenul de bacalaureat, a scazut si natalitatea. Analize de acest gen se fac mereu atunci când se lucreaza la programa scolara, la oferta educationala. Implicit si noi, universitatile, in acest context, am fost obligate sa ne reorientam, sa regândim programele de studiu. Ca sa nu mai vorbim, si aici o spun cu cea mai mare sinceritate, despre un alt fenomen, care ne preocupa foarte mult pe noi, universitatile, respectiv reactia ostila a tinerilor fata de scoala, incepând de la invatamântul preuniversitar si continuând cu cel universitar. O reactie ostila ce vine insa dintr-un climat pornit din mediul social – politic in care traim. Tocmai de aceea, tinerii nu mai au modele, sunt derutati, mai ales ca si piata muncii este asa cum e, nu asigura decât foarte putine locuri de munca in domeniul in care s-au scolit. Sigur ca aici trebuie sa intervenim si noi. Ca profesori, trebuie sa ne schimbam din mers modul de a lucra cu studentii, trebuie sa vedem ce este de facut, sa ii atragem catre noi, pentru ca daca suntem rigizi nu facem nimic. Trebuie sa devenim interesanti in fata lor. Sunt profesor universitar de mai bine de 20 de ani. Ani de zile, generatii intregi de studenti, in momentul in care au venit la un curs prima intrebare pe care mi-o adresau era cum va fi la examen. Asta ii preocupa. Ei trebuie sa inteleaga ca important este ce acumuleaza in acesti ani de studiu, cu ce cunostinte vor ramâne, dupa finalizarea cursurilor. Eu, de exemplu, predau la programele de licenta Finante publice, Economie europeana si Drept financiar, iar pe programele de master, Politici fiscale. Iar daca le predau, sa zicem, Impozitele, nu predau pentru ca nu am ce face sau ca asa e programa, ci vin cu exemple, simplific datele, pentru ca ei sa inteleaga ce sunt aceste impozite, unde se platesc, cât, care sunt aceste taxe. Daca ei interpreteaza aceste date doar pentru a sti la examen, nu ma au ca aliat.
sursa: http://www.desteptarea.ro/trebuie-sa-devenim-interesanti-in-fata-studentilor-nostri/