Reprezentantii Asociatiei Fotbalistilor Amatori si Nonamatori (AFAN) au declarat luni, în cadrul unei conferinte de presã, cã asanarea fotbalului românesc trebuie sã înceapã chiar din interiorul Federatiei Române de Fotbal. Lucian Enache, consilier juridic al AFAN, a declarat: ”Asanarea fotbalului românesc trebuie sã înceapã chiar din sediul federatiei. Actualele regulamente ale FRF nu sunt conforme cu reglementãrile internationale, iar aceste regulamente nu sunt nici ele respectate”. Enache face trimitere la declaratia lui Rãzvan Burleanu, presedintele FRF, cã o sã fie numit la echipa nationalã un ”antrenor strãin de tot ce înseamnã tinerea fotbalului românesc în aceastã mlastinã”. Lucian Enache a prezentat apoi trei cazuri în care regulamentele nu sunt respectate. În liga secundã, CF Brãila s-a transformat în Dacia Unirea Brãila, desi nu mai este voie sã se formeze noi cluburi, în locul celor care au mari datorii. Noile cluburi trebuie sã preia si pasivul fostelor structuri sportive. La juniori D s-a decis ca echipele sã dispute 22 de jocuri, iar rezultatele formatiei ACS Poli Timisoara au fost omologate, desi au fost disputate numai 18 meciuri. În sfârsit, la fotbal feminin, la clubul CFR Timisoara s-a decis participarea în competitii, doar dupã plãtirea drepturilor contractuale pentru trei jucãtoare care au semnalat cã nu primesc bani de mai mult timp. Presedintele AFAN, Emilian Hulubei, a precizat cã nu este împotriva noului selectioner al echipei nationale, germanul Christoph Daum. ”Âi urãm bun venit lui Christoph Daum, îi dorim sã aibã succes cu echipa nationalã. El va avea mereu sprijinul nostru si o sã îl ajutãm”, a spus Hulubei.