DECES… Încã un personaj pitoresc din municipiul Vaslui a dispãrut de pe strãzi. Dacã primul dintre acestia, cunoscutul „Lutã”, a ajuns dupã gratii condamnat la mai bine de 10 ani de închisoare pentru tentativã de omor, cel de-al doilea, Aurelian, a pierdut lupta pentru viatã. Zilele trecute, bãrbatul a decedat dupã o scurtã perioadã de suferintã. Adus în stare gravã la spital, Aurelian a fost diagnosticat cu cirozã hepaticã. La jumãtatea lunii iunie, sansa lui Aurelian a fost o trecãtoare cãreia i s-a fãcut milã de ceea ce vedea. Omul strãzii era într-o stare foarte gravã, aproape de lesin, scuipa sânge, pe marginea trotuarului. Femeia a sunat la ambulantã, dar ambulantierii nu s-au grãbit sã-i sarã în ajutor. Erau sãtui de câte ori au intervenit pentru a-l transporta la spital pe Aurelian, acesta fiind, aproape de fiecare datã, într-o stare avansatã de ebrietate. Atunci lucrurile au stat altfel. Omul strãzii se simtea extrem de rãu si nu mirosea a alcool. Toatã scena a fost vãzutã si de reporterii cotidianului Vremea Nouã, care au solicitat încã o datã sprijinul ambulantei, pe numãrul de urgentã 112. Curios, telefonul a sunat îndelung si nimeni nu a rãspuns. A fost nevoie de încã douã apeluri ca cineva sã rãspundã la celãlalt capãt al firului. Între timp, a fost solicitat si sprijinul conducerii Ambulantei judetului Vaslui si Aurelian a putut ajunge la spital, pentru îngrijiri medicale de specialitate.