Conducătorii tramvaielor sunt acuzaţi că intră intenţionat în maşinile care se află pe calea de rulare
Ieşenii au lansat o petiţie online împotriva vatmanilor din municipiu. Şoferii sunt nemulţumiţi de faptul că vatmanii ar lovi intenţionat autoturismele atunci când conducătorii auto circulă pe calea de rulare, deşi ar putea să evite acest lucru. De miercuri, dată când a fost realizată petiţia “Stop accidentelor din Iaşi! Stop vatmanilor!”, până ieri la prânz era semnată de aproape 200 de ieşeni. Mulţi dintre aceştia s-au plâns că au fost tamponaţi de vatmani, iar legislaţia i-a scos vinovaţi. “În urmă cu o lună mă aflam în maşină cu băiatul meu de cinci ani aşteptând să virez la stânga şi un tramvai a intrat în mine. Maşina este foarte avariată, şi eu am ieşit vinovată. Am depus o contestaţie la Tribunal”, s-a plâns o ieşeancă.
“Am avut un accident asemănător cu un tramvai, care putea fi evitat dacă vatmanul era om”, s-a plâns un altul. “În ciuda polemicilor privind vinovăţia şoferilor, ultimele două accidente au demonstrat clar intenţia vatmanilor de a lovi maşinile care voiau să vireze şi au fost surprinse pe banda tramvaiului când s-a schimbat culoarea la semafor”, a mai spus un petiţionar.
Un altul spune că legislaţia protejează vatmanii. “Vatmanii intră intenţionat în maşini la semafor, pentru că legea în protejează. Am fost martor la un accident de acest gen, nu avem cum să virăm la stânga, la semafor decât dacă ne angajăm pe linia de tramvai”, este de părere acesta. Astfel de accidente au fost semnalate frecvent în ultimele luni.
„Nu suntem indiferenţi la astfel de incidente. Dar vreau să vă spun un lucru. De exemplu, un tramvai GT 4 frânează în regim de urgenţă, la 30-32 km/h, în 14 metri, iar frânarea normală, fără să afectăm pe cineva din tramvai e undeva la 18-20 metri. Dacă eu am frânat acum, şi în 20 metri mi-a intrat o maşină în faţă ce poată să facă vatmanul?”, a declarat administratorul special al RATP Maricel Ghercă. El a adăugat că, la 50 km/h, tramvaiul frânează în 30 metri.
- Advertisement -
- Advertisement -