Pentru cei ce cunosc mersul politicii vrâncene, deznodământul şedinţei de constituire a Consiliului Municipal Focşani, de vineri, n-a fost o surpriză. PSD a obţinut ce şi-a propus, mandatele de viceprimari, pentru sine şi (încă) aliaţii săi din UNPR. Marian Oprişan și-a impus voinţa în faţa unui PNL a cărui forţă s-a văzut doar pe Facebook. Oricum, umilinţa liberalilor n-a fost deplină căci, în situaţia în care se va finaliza fuziunea cu UNPR, vor obţine un viceprimar, pe Marius Iorga. Pe de altă parte, din perspectiva focşănenilor, lucrurile nu se vor schimba în bine. Noul primar, Cristi Misăilă s-a declarat un continuator al politicii dusă de predecesorul său, Decebal Bacinschi. Or, precedenta administraţie s-a caracterizat prin lipsa unei strategii de dezvoltate şi un mod haotic de alocare a resurselor.