Autoritatea Electorală Permanentă trebuie să verifice toate cheltuielile înainte de validare
Primarii, consilierii judeţeni şi consilierii locali vor fi validaţi, cel mai probabil, în a doua perioadă a săptămânii viitoare. Primarii sunt confirmaţi în funcţie de către judecătoriile pe raza cărora se află localităţile, în timp ce oficialii prefecturii, dar şi câte doi judecători de la judecătoriile din Vrancea se vor deplasa în teritoriu pentru constituirea consiliilor locale. Validarea aleşilor se poate face însă abia după ce cheltuielile făcute de candidaţi în campania electorală sunt verificate de Autoritatea Electorală Permanentă, potrivit legii, iar rapoartele sunt publicate în Monitorul Oficial. Cum această procedură a durat de mult, cel mai probabil validările se vor face începând de miercurea viitoare. Potrivit legii, noii aleşi trebuie validaţi în termen de 20 de zile de la alegeri, termen care expiră la finalul săptămânii votare. ”E cod roşu de validare. Problema este că în loc să se facă în tihnă, va trebui să ne grăbim. Nu vom avea însă probleme. Avem zece reprezentanţi ai Prefecturii care vor merge în teritoriu, iar o singură persoană poate merge la cinci primării într-o zi”, a declarat prefectul Sorin Hornea. În acest an cheltuielile făcute de candidaţi au fost limitate, iar banii au putut circula prin conturile deschise de partide sau de candidaţii independenţi. (M. B.)
sursa: http://www.ziaruldevrancea.ro/politica/1588831100-noii-alesi-vor-fi-validati-saptamana-viitoare.html