Comisia pentru muncă a Camerei Deputaţilor a dat aviz favorabil unui proiect de lege conform căruia românii care nu au calitatea de pensionari vor avea dreptul să îşi completeze contribuţia de asigurări sociale pentru a putea beneficia de un stagiu complet al vârstei de pensionare. Aceştia vor putea încheia contracte cu casele judeţene de pensii şi vor putea achita o sumă egală cu nivelul contribuţiilor din fiecare an, actualizată cu rata inflaţiei.
Românii care lucrează în străinătate pot încheia contracte cu casele judeţene de pensii din raza domiciliului sau reşedinţei în termen de 6 luni de la data intrării în vitoare a legii. Proiectul, pentru care Camera Deputaţilor este for decizional, prevede că plata contribuţiei de asigurări sociale se poate face într-o singură tranşă sau eşalonat – atât prin mandat poştal, cât şi în numerar.
Perioada maximă pentru care poate fi plătită retroactiv contribuţia la fondul de pensii este de 5 ani, dar se pot încheia contracte şi pe perioade mai mici.
„Prin prezenta propunere legislativă, parsoanele interesate pot încheia un contract de asigurare socială până la 31 decembrie 2011 şi pot plăti într-o tranşă sau eşalonat suma respectivă”, se arată în expunerea de motive redactată de iniţiatorii legii.
Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/aviz-favorabil-pentru-un-proiect-de-lege-prin-care-romanii-neasigurati-isi-pot-completa-contributia-de-asigurari-sociale_298313.html#ixzz4BdDmmaIk