spot_img
spot_img
-1.3 C
Vaslui
13-ian.-2025

Dosarul Revoluției a fost redeschis. Decizia este definitivă

- Advertisement -

Dosarul Revoluţiei va fi redeschis, după ce magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au admis, luni, cererea procurorilor de confirmare a redeschiderii cauzei. Decizia instanţei supreme este definitivă

PICCJ a infirmat, în 5 aprilie, ordonanţa din 14 octombrie 2015 a Secţiei Parchetelor Militare de clasare a dosarului Revoluţiei şi a dispus redeschiderea urmăririi penale în cauză.

În luna aprilie, Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) a trimis la instanţa supremă dosarul “Revoluţiei”, fiind necesară transportarea acestuia cu un microbuz, din cauza numărului mare de volume ale cauzei.

Cauza a primit o decizie de clasare, din lipsă de probe, în 14 octombrie 2015, când la conducerea PICCJ a fost Tiberiu Niţu. Acesta a demisionat în 2 februarie, după ce a fost pus sub acuzare pentru complicitate la abuz în serviciu, în dosarul fostului ministru al Internelor Gabriel Oprea privind deplasarea cu coloană oficială.

Prim-adjunctul procurorului general, Bogdan Licu, care asigura interimatul la conducerea PICCJ după demisia lui Tiberiu Niţu, anunţa că, în urma reanalizării cauzei, s-a constatat că soluţia de clasare a Secţiei Parchetelor Miltiare este netemeinică şi nelegală, fiind adoptată pe baza unei cercetări incomplete, cu ignorarea unor informaţii, date şi documente esenţiale referitoare la evenimentele din decembrie 1989.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/dosarul-revolu-iei-a-fost-redeschis-decizia-este-definitiva_1947105.html#ixzz4BTVBKgfE
Follow us: @realitatea on Twitter

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/dosarul-revolu-iei-a-fost-redeschis-decizia-este-definitiva_1947105.html#ixzz4BTV0QSvd
Follow us: @realitatea on Twitter

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.