spot_img
spot_img
-1.3 C
Vaslui
13-ian.-2025

13 iunie-Sărbătoarea Sfântului Anton de Padova la Focşani

- Advertisement -

Comunitatea Bisericii „Sfinţii Apostoli Petru şi Paul” din Focşani, sau Biserica „Sfântul Anton”, aşa cum este cunoscută de majoritatea oamenilor, se pregăteşte de sărbătoarea Sfântului Anton de Padova.
Și anul acesta, ca în fiecare an, ziua de luni, 13 iunie îi va aduna în casa Domnului pe cinstitorii Sfântului Anton de Padova.
La sfânta liturghie, credincioşii îl vor preamări pe Dumnezeu pentru lucrările minunate pe care le-a înfăptuit şi continuă să le înfăptuiască prin mijlocirea Sfântului Minunilor.
Toţi cei care, de-a lungul timpului, au cerut cu încredere ca el să mijlocească la Dumnezeu în necazurile şi nevoile lor, niciodată nu au fost dezamăgiţi.
În amintirea vieţii sale pline de parfumul virtuţilor şi a purităţii sale trupeşti şi sufletești, floarea crinului a devenit un simbol reprezentativ pentru Sfântul Anton. Tocmai de aceea, în lumea întreagă, în sărbătoarea închinată lui în ziua de 13 iunie, se sfinţesc florile de crin, plăcut parfumate şi gingaşe prin albul lor imaculat.(Mulţi cinstitori ai Sfântului Anton, care au purtat asupra lor o petală uscată de crin, alături de o iconiţă a sfântului au simţit mereu ocrotirea şi ajutorul său. Se obișnuieşte, de asemenea, ca petale uscate de crin sfinţit să fie amestecate cu spirt medicinal.)

sursa: http://www.ziaruldevrancea.ro/brand-voice/1588830643-13-iunie%2C-s%C4%83rb%C4%83toarea-sf%C3%A2ntului-anton-de-padova-la-foc%C8%99ani.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.